Cat de mult a contat societatea civila in (auto)distrugerea sistemelor comuniste? In ce masura a existat societate civila in alte tari decat Polonia? A fost vorba de un contagios miraj conceptual ori de o realitate sociala palpabila? O carte influenta de la sfarsitul anilor 80 (“The Gorbachev Phenomenon”) de Moshe Lewin, considera ca nu putem explica ascensiunea liderului reformator de la Kremlin ignorand presiunea sociala creata de miile de asociatii informale care cereau deschidere politica si culturala (glasnost). Sistemele de tip ideocratic incep sa de-totalitarizeze (conceptul lui Agnes Heller) tocmai prin resurectia societatii civile si prin extinctia pasiunii ideologice in randurile potentatilor.  Despre aceste lucruri am discutat cu Cristian Robu-Corcan si cu Liviu G. Stan in dialogul aparut in excelenta revista Obiectiv Cultural.  Precizez ca volumul lui Stephen Kotkin (cu contributia lui Jan T. Gross) a aparut in 2010, tradus de Catalin Cindea, in colectia “Constelatii” a editurii Curtea Veche.

În „Societatea necivilă”, Stephen Kotkin şi Jan T. Gross fac o analiză lucidă a falimentului structurilor comuniste, identificând exponenţii nomenklaturii ca fiind cei care au ruinat de fapt sistemele totalitariste, cei care constituie, în fond, “societatea necivilă”. Dar ce este societatea civilă?

VT: Cand am scris în noiembrie 2009 despre cartea lui Stephen Kotkin (Jan Gross este autorul capitolului despre Polonia) în Times Literary Supplement, am spus că preţuiesc noua abordare, dar că rămân convins de rolul ideilor (inclusiv ideea societăţii civile) în năruirea sistemelor de tip leninist. Adam Seligman chiar are o carte cu titlul “The Idea of Civil Society”. Polemica lui Kotkin se îndreaptă în special către Timothy Garton Ash (a se vedea cartea acestuia, “The Uses of Adversity”, superb tradusă în româneşte de Catrinel Pleşu cu titlul “Foloase