La 9 martie 1989 au început la Viena ne­gocierile dintre cele două blocuri politico-militare din Europa - Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia (OTV) - pentru „creşterea măsurilor de securitate şi încredere reciprocă pe continentul european", în scopul încheierii unui „Tratat pri­vind reducerea forţelor con­ven­ţi­o-­nale din Europa". Patru luni mai târziu, Ioan Totu, mi­nistrul Afacerilor Externe, i-a tri­mis lui Nicolae Ceauşescu un raport pri­vind stadiul în care se aflau ne­go­­ci­e­rile de la Viena, în scopul pre­zen­tă­rii ultimelor detalii ale dis­cu­ţiilor care avuseseră loc în Austria, înainte de desfăşurarea la Bu­cu­reşti a reuniunii Comitetului Po­litic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (7-8 iulie 1989).

Pentru reprezentanţii României, tratativele de la Viena au constituit un nou prilej de reprodu­ce­re a poziţiilor pu­blice exprimate de Ni­colae Cea­u­şescu despre „limitarea pre­­zen­ţei militare străine pe teritorii­le altor state, ca şi stabilirea unei li­mi­te pentru forţele armate şi armamen­te­le pe care le poate avea în Eu­ro­pa o singură ţară". Scopul final al mă­su­­ri­lor indicate de preşedintele Ro­mâ­­niei era similar cu ideea vehiculată de Nichita Hruşciov în anul 1955 - des­fi­in­­ţarea concomitentă a NATO şi a OTV.

Faptul ar fi condus, în opinia ambilor li­deri comunişti, la detensionarea si­tuaţiei politico-militare din Europa.

După invadarea Cehoslovaciei de armatele din cinci state membre ale OTV, cu excepţia României (20-21 august 1968) şi impunerea aşa-nu­mitei Doctrine Brejnev, Nicolae Ceau­şes­cu şi-a declarat deschis unele idei an­ti­sovietice şi a adoptat anumite ho­tă­râri incomode pentru auto­rităţile de la Kremlin. Printre altele, liderul PCR a întreprins demersuri pentru men­ţi­ne­rea permanentă a unităţilor Ar­ma­t