Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul Capitalei a fost rectificat negativ. Consilierii acuză executivul că nu au primit proiectul din timp, Oprescu spune că aceştia fac protest

Publicat in Adevarul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Rectificarea bugetul Primăriei Capitalei a fost votat astăzi de consilierii generali ai Capitalei, acesta fiind rectificat negativ. În timp ce o parte dintre aleşi au acuzat executivul că proiectul nu a fost postat pe site, cum este legal, pentru a fi consultat, edilul-şef a acuzat la rândul lui că „protestele s-au mutat din stradă în Consiliul General“. Marţi seară proiectul nu era încă postat pe site.

Încă de la începutul şedinţei, mai mulţi consilieri atât din grupul PDL, cât şi din PPDD au arătat că nu au avut proiectul pentru a-l studia, ei susţinând că se vor abţine la votarea acestui proiect, anunţă Mediafax.

Primarul general Sorin Oprescu a arătat, înainte de votarea proiectului, că acesta nu a fost dat consilierilor generali deoarece Ministerul de Finanţe, în urmă cu câteva zile, a redistribuit, printr-o ordonanţă, sume către anumite instituţii, printre care şi Administraţia Spitalelor Bucureşti.

"La ora 18:00 ieri (marţi - n.r.), nu aveam comunicată suma pentru Administraţia Spitalelor şi de aceea nu am afişat proiectul, însă acesta a fost discutat în comisii, în forma lui generală", a explicat Oprescu.

Oprescu aruncă vina în „braţele“ Guvernului

Potrivit primarului general, rectificarea bugetului municipiului Bucureşti a avut în vedere două mari direcţii. "Prima este constituită de faptul că la începutul anului am plecat cu un buget de 3,7 - 3,75 miliarde de lei, în care a fost introdusă, clar, datoria Guvernului pentru Stadionul 'Lia Manoliu', care este de 350 de milioane", a spus edilul. Iar a doua direcţie indicată de primar, de "până la 700 de milioane de lei", o reprezintă "cotele pe care Ministerul Finanţelor nu le-a repartizat din TVA".

Sorin Oprescu a mai spus că sumele scăzute din bugetul iniţial al municipiului "sunt bani virtuali", precizând că totalul cheltuielilor este, în bugetul rectificat, de 3,43 miliard

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°