Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazprom isi alege un nou presedinte

Publicat in Romania Libera, vineri 27 iunie 2008 ·

Actionarii celei mai mari firme de gaze naturale din lume, Gazprom, cu o capitalizare de piata de peste 340 miliarde dolari, s-au intrunit vineri pentru a alege un nou presedinte, scrie Reuters, preluat de NewsIn.

Compania va alege vineri un nou presedinte care sa il inlocuiasca pe Dmitri Medvedev, care a fost ales presedinte al Rusiei in martie si a depus juramantul luna trecuta. Prim vicepremierul Victor Zubkov (foto 2), aliat apropiat al lui Putin, ar putea deveni noul presedinte al Gazprom, potrivit asteptarilor celor mai multi dintre analisti.

Companiile energetice de stat vor domina lupta internationala pentru resurse noi, a spus directorul general al Gazprom, Alexei Miller, in contextul intrunirii.

"Accentuarea competitiei internationale pentru controlul resurselor de hidrocarbon duce la o situatie in care firmele in care statul este implicat au avantaje semnificative in obtinerea unor pozitii dominante pe pietele internationale", a declarat directorul executiv al Gazprom.

"In prezent, cel mai bun mod de a face plasamente in sectorul energetic este de a investi avand statul ca partener", a spus Miller, care conduce a treia companie din lume.

Miller a afirmat in mod repetat ca Gazprom va deveni cea mai valoroasa companie din lume, cu o capitalizare de piata de mai mult de 1.000 de miliarde dolari, dupa ce investitorii vor evalua rezervele ample, potentialul de productie si strategia de extindere pe piata petroliera si energetica.

"Sustinerea statului garanteaza o pozitie avantajoasa pentru Gazprom, cand vine vorba de asigurarea licentelor pentru dezvoltarea de zacaminte strategice noi in Rusia", a spus seful Gazprom.

Gazprom este controlata in proportie de 51% de stat, in timp ce un pachet de 49% din actiunile companiei este detinut de investitiori straini si de cetateni rusi,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 41 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 10 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°