Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alpinistul care a plătit tribut muntelui

Publicat in Adevarul, duminică 21 februarie 2010 ·

Nicolae Scurtu, salvamontist voluntar în Râşnov, a fost găsit mort după ce a fost surprins sâmbătă de o avalanşă pe un traseu închis din Munţii Făgăraş. A salvat sute de vieţi în acţiunile sale, dar Dumnezeu l-a vrut mai repede în cer, alături de îngeri. Nicolae avea doar 35 de ani.

Şi-a asumat un risc care i-a fost fatal. Nicolae era om de munte, însă sâmbătă, împreună cu alţi salvamontişti experimentaţi, a decis să ia în piept Făgăraşul. Au apucat-o pe un traseu închis tocmai din cauza pericolului mare de avalanşe. O clipă de neatenţie şi zăpada nemiloasă l-a prins sub ea, târându-l trei sute de metri.

Mai citeşte şi:

Patinele şi schiurile ieftine fac victime

Împreună cu el urcau muntele pentru a schia multipla campioană mondială la alpinism Crina Coco Popescu şi tatăl ei, Ovidiu Popescu. Ei au fost mai norocoşi, însă, şi au scăpat. În urma lui au rămas doi copii fără tată.

Găsit după semnalul de mobil

Imediat după producerea avalanşei, ceilalţi patru membri ai echipei cu care Nicolae Scurtu se afla în scocul ucigaş au sunat la 112, cerând ajutor. Zeci de salvamontişti au plecat spre Bâlea Lac, dar nu l-au găsit. Abia ieri dimineaţă, la trei ore de la reluarea căutărilor, Nicolae Scurtu a fost găsit la aproximativ 250 de metri de locul unde a fost surprins de valul de zăpadă, la un metru adâncime.

„Am găsit trupul salvamontistului chiar pe axul avalanşei, la vreo 250 de metri de locul în care a fost surprins. Trupul era chiar în margine, lipit de peretele avalanşei", ne-a declarat Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu.

În ajutorul salvatorilor montani a venit o echipă de specialişti a SRI, care, cu aparatură specială, au reuşit să detecteze semnalul telefonului mobil pe care Nicolae îl avea asupra sa. Primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea, a urcat şi el ieri dimineaţă pe munte,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum o ora
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum o ora
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 4 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum o ora
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 6 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Descoperirea terifiantă făcută de arheologi în casa lui Hermann Goring, prietenul lui Adolf Hitler: „Am fost complet șocați"

Ziua News acum o ora
Schelete înfiorătoare, cu membre lipsă, au fost găsite în „Bârlogul Lupului", unde a locuit cândva un apropiat de top al lui Hitler, relatează The Sun. Arheologii germani și polonezi au făcut această descoperire înfricoșătoare în timp ce făceau săpă

Antony Blinken a vizitat punctul de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, de la Kerem Shalom VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a fost miercuri, 1mai, la Kerem Shalom, unul din punctele de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters. Blinken a putut vedea 10 camioane aşteptând să int

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 7 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

16°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°