Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: VIDEO O poliţistă a fost prinsă la furat în hypermarket UPDATE

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 · ·

Aseară, o poliţistă de la Buzoieşti a fost prinsă la furat în hypermarketul PIC. Femeia şi prietenul ei au sustras din magazin odorizante de maşină, deodorante şi alte mărunţişuri, pe care le-au ascuns în buzunare.

Camerele de supraveghere din interiorul hypermerketului i-au dat de gol însă pe cei doi hoţi. Astfel, la ieşirea din magazin, aceştia au fost întâmpinaţi de agenţii de pază, care le-au golit buzunarele. Produsele sustrase valorează aproximativ 60 de lei. Prietenul tinerei, Constantin Meraru, de 23 de ani din Costeşti, susţine că el este cel care a sustras produsele, poliţista neavând niciun amestec.

Poliţista era în timpul liber când a avut loc evenimentul

Adriana Ducu, în vârstă de 24 de ani, din Priboieni, a terminat în 2007 Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr de la Câmpina şi a lucrat la postul de poliţie din comuna Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, iar din 2008, la Poliţia Oraşului Costeşţi, la evidenţa operativă. A fost apoi detaşată la postul de poliţie din comuna Buzoieşti, ca agent, ajutor şef de post.

Şefii ei au numai cuvinte de laudă la adresa sa

“Nu ştiu prea multe, decât ce am aflat şi eu din presă. Am rămas şi noi surprinşi când am aflat. Nu ştiu din ce cauză ar fi putut face aşa ceva, nu avea problem financiare. E viaţa ei privată, se afla în afara orelor de program. Conducerea IPJ Argeş este cea care va lua măsuri. Adriana e în concediu de odihnă de săptămâna trecută şi n-a mai venit în localitate. Pe linie profesională nu am ce să-I reproşez, îşi făcea treaba bine şi îşi desfăşura activităţile şi sarcinile zilnice”, ne-a declarat agentul şef Dorinel Moraru, şeful postului de poliţie Buzoieşti.

"Era o fată cuminte, îşi făcea treaba bine cât a stat la noi. Dar de, aşa e când te iei după prieteni. Nu cred că a aveut ea vreo intenţie",

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 27 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°