Esec in Germania, pierderea majoritatii absoluta in Portugalia, rezultatele alegerilor de duminica din cele doua tari confirma scaderea popularitatii socialistilor in Europa, in favoarea formatiunilor mai radicale, care si-au inasprit pozitiile anticapitaliste pe fondul crizei, comenteaza AFP, citata de Newsin.
"Se inregistreaza o tendinta globala de scadere a popularitatii social-democratiei dupa 20 de ani", spune analistul francez Philippe Braud. Pe de o parte, "toata lumea, chiar si dreapta, a devenit social-democrata: chiar presedintele Nicolas Sarkozy sau cancelarul Angela Merkel sustin dreptul la asigurari medicale, acordarea salariului minim sau protectia sociala", explica el. De cealalta parte, tendinta intervine intr-un context in care "mondializarea si economia de piata s-au impus, iar dreapta apare in mod surprinzator mai linistitoare", adauga analistul francez.
"Europa fara stanga", titra luni cotidianul italian La Stampa, prezentand infrangerea istorica a social-democratilor din SPD ca pe "un semnal de alarma grav" pentru stanga europeana, sanctionata in special pentru participarea la coalitiile de dreapta.
In Portugalia, victoria socialistilor la alegerile legislative de duminica a fost temperata de pierderea majoritatii absolute in Parlament.
"Absenta din guvernele primelor doua puteri europene, Franta si Germania", stanga va lipsi in curand si din Marea Britanie, prognoza cotidianul spaniol El Pais, in timp ce laburistii britanici sunt criticati pentru gestionarea crizei si urmeaza sa cedeze puterea dupa ce s-au aflat 14 ani la conducere.
Ca si politicienii, ziarele europene subliniau luni tributul platit de SPD, care a inregistrat cel mai mic scor din istorie (23%) la alegerile legislative de duminica, dupa patru ani de participare la un guvern de centru-dreapta.
Conservatorii (CDU/CSU