Danemarca, una dintre puţinele ţări din Europa conduse în prezent de un Guvern de centru-stânga, preia duminică preşedinţia Uniunii Europene, hotărâtă să impună o consultare între toate cele 27 de state pentru a încerca să rezolve criza zonei euro din care ea nu face parte, relatează AFP şi Mediafax.
Acest regat cu 5,6 milioane de locuitori va fi în prima linie în faţa crizei euro, dar riscă să fie marginalizat ca şi alte nouă state UE, între care Marea Britanie, care nu au adoptat moneda unică.
"Înţeleg perfect că cele 17 state membre ale zonei euro au nevoie să ia anumite decizii între ele", a afirmat premierul danez, social-democrata Helle Thorning-Schmidt.
Dar este în interesul cuplului franco-german "să păstreze cele 27 (de state) împreună" şi să consulte toate statele membre "atunci când aceste decizii le privesc" deoarece, "în aceste vremuri de criză, trebuie să credem în instituţiile noastre", a insistat ea.
După respingerea Tratatului de la Maastricht prin referendum în 1992, Copenhaga a semnat în 1993 un tratat limitat care impune patru rezerve ce exclud participarea sa în domenii-cheie precum apărarea sau moneda unică.
Aceste rezerve "vor fi desigur pe deplin respectate", a dat asigurări ministrul Afacerilor Europene Nicolai Wammen. "Dar vom prezida de asemenea reuniunile pe această temă", a adăugat el.
Thorning-Schmidt a dat asigurări că Danemarca se va strădui "să fie o punte între cele 17 şi cele 27" de state, pentru a împiedica formarea unei prăpăstii între zona euro şi celelalte ţări.
Această sarcină se anunţă cu atât mai dificilă cu cât autoritatea preşedinţiei semestriale a UE scade, de când Tratatul de la Lisabona a creat o funcţie de preşedinte permanent al Consiliului European, iar Marea Britanie a părăsit negocierile la 9 decembrie, accentuând ameninţarea unei destrămări a Uniunii.
Wammen, care ar fi