Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul David a văzut o floare şi crede că e primăvară românească în Timoc

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 13 aprilie 2013 ·

Ministrul David a văzut o floare şi crede că e primăvară românească în Timoc. Minoritatea românească din Serbia se confruntă cu multe probleme în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor necesare cultivării propriei identităţi la standarde europene, chiar dacă există şi semne pozitive precum inaugurarea unui proiect pilot de introducere a claselor cu predare în limba română, a declarat ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, după o vizită efectuată recent în Timoc.

“A fost partea cea mai emoţionantă a vizitei mele. Prezenţa mea acolo a coincis în mod fericit cu inaugurarea proiectului pilot de introducere a claselor cu predare în limba română. Proiectul se derulează în 12 şcoli cu clasele I-VIII, sub îndrumarea a opt profesori români din Voievodina. Este un moment extrem de important în ceea ce priveşte afirmarea drepturilor românilor timoceni, acum este pentru prima dată când se introduc cursuri de limba română în sistemul public şcolar în această zonă a Serbiei. Până la momentul actual, din informaţiile noastre sunt înscrişi un număr de 415 elevi în comunele Zajecar, Bor si Negotin. În data de 5 aprilie am vizitat una din şcolile care au început un astfel de program, ‘Desanka Maksimovic’ din oraşul Zajecar. Sunt bucuros că am putut fi alături de copiii români într-o astfel de zi şi cred că această iniţiativă, de a derula un proiect în scopul menţinerii identităţii lingvistice române, arată disponibilitatea autorităţilor sârbe de a facilita accesul la educaţie în limba proprie pentru minoritatea românească”, a relatat Cristian David, citat de Agerpres..

El a afirmat că pe parcursul vizitei în Serbia a discutat pe larg cu etnicii români din zonă, care i-au transmis că, “deşi există semne pozitive precum inaugurarea proiectului pilot de introducere a claselor cu predare în limba română, există multe probleme în ceea ce priveşte

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu

Gandul acum 23 minute
Gândul vă prezintă, în exclusivitate, filmul bătăii din Parlamentul României, în care au fost implicați, marți dimineață, deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Deputatul PNL Florin Roman a susţinut, marţi, într-o postare pe Facebook, că deputatul

Românii vor putea merge în Turcia doar cu buletinul din această vară

Wall-Street.ro acum 18 minute
Cetățenii români nu vor mai avea nevoie de pașaport ca să călătorească în Turcia. Astăzi, în Monitorul Oficial al Turciei, a apărut o nouă lege prin care românilor li se vor permite accesul în țară pe baza cărții naționale de identitate. Conform Dig

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 18 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 48 minute
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Final de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ „La 31 martie 2024, BRD Finance IFN SA se află în proces de vânzare a întregului său portofoliu de credite. Conducerea intenţionează să înceteze activitatea“, potrivit BRD ♦ BRD Finance, controlată în proporţie de 49% de BRD-SocGen şi 51% de SG Fi

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 6 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°