Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In memoriam - Balada despre Dan Spataru

Publicat in Jurnalul, miercuri 17 mai 2006 ·

Angela Similea, Corina Chiriac, Adrian Daminescu, Marina Voica, George Nicolescu, Doina Spataru, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Horia Moculescu vor canta in memoria lui Dan Spataru.

Sala Palatului va gazdui la 27 mai, ora 20:00, un spectacol cum nu s-a mai vazut. Cele mai bune voci din Romania vor canta live intr-un show dedicat memoriei unui mare artist: Dan Spataru. Fiindca renumitul interpret n-a avut parte in timpul vietii de un asemenea spectacol pe care l-ar fi meritat cu prisosinta, colegii si prietenii vor sa-i aniverseze cei 40 de ani de cariera si sa demonstreze ca Dan Spataru traieste. In sufletele romanilor.

PRIETENI DRAGI. Pentru acest grandios concert, Pompilia Stoian si Corina Chiriac isi vor intrerupe turneele pe care le sustin in strainatate. Solistii vor interpreta cate doua piese din repertoriul lui Dan Spataru. Doar Adrian Daminescu se va prezenta cu trei melodii. I s-a acordat acest privilegiu, deoarece este singurul artist dintre fostii colegi de breasla care i-a compus o balada lui Dan Spataru. "Aceasta piesa a venit intr-un mod cat se poate de firesc. Este un text despre Dan Spataru si despre viata lui. Ideea a venit la initiativa compozitorului Nicolae Caragea, care mi-a propus aceasta melodie, iar eu am scris versurile. Si suna cam asa: «Cand te-ai nascut/ O stea s-a desprins din cer si a cazut/ Pe fruntea ta de vis s-a asezat/ Si n-a mai plecat». Melodia se intituleaza chiar "Balada pentru Dan Spataru".

BRAVO LOR! In acest megaconcert de muzica usoara a investit (si bine a facut) Music Management, condusa de Niki Constantinescu si Radu Groza. Este laudabila si initiativa lui Dan Popi, care va scoate un CD cu toate cantecele interpretate la concertul amintit. Fondurile stranse din vanzarea acestui album ii vor reveni sotiei lui Dan Spataru. Biletele se gasesc la Careffour Orhideea, Sala Palatului, Teatrul Nati

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 24 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 42 minute
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum o ora
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum 49 minute
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente

G4Media acum 2 ore
Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sâmbătă de inundaţii în urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ în unele locuri, relatează AFP, conform Agerpres. Cancelarul german Olaf Scholz s-a dep

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°