Am trecut de nenumarate ori pe linga ele, si niciodata nu le-am luat in seama. Le-am atribuit de fiecare data un rol decorativ, o functie cel mult estetica. Menirea lor, ma gindeam, este sa (re)creeze o atmosfera, sa salveze ochiul de monotonie si, totodata, sa-l transporte intr-o alta lume, alt univers cultural, sa creeze corpului alte senzatii decit cele de rutina. Cu alte cuvinte sa construiasca un cadru, special, neconventional sau, tocmai, conventional.

Ma refer la rame. Nu vorbesc despre ramele din muzee sau din sali de expozitie, ci despre ramele din alte spatii unde in general sint ignorate, ca si posterele diverse, fotografiile si alte obiecte expuse care au parte de aceeasi soarta acolo. Pina cind, urcind scara spre etajul superior intr-un pub, ma izbeste in fata un titlu: Executions defended by Bucharest. Deasupra, mare, pe pagina de deschidere, o fotografie cu Ceausescu zacind pe jos, imediat dupa ce a fost impuscat.

Apoi inceputul unui articol despre „miscarea pro-democratie din Romania“ care a reusit sa aleaga un nou Guvern, imediat dupa executia dictatorului. Si, imediat, sentimentul ciudat ca cineva mi-a pregatit o surpriza. Sa te trezesti dintr-o data, intr-un colt nestiut, intr-un moment neasteptat, fata in fata cu propria-ti istorie. Sa intilnesti cioburi din trecut acolo unde nu te astepti. Si sa simti, brusc, cum se isca o fanta in timp, un mic tunel prin care informatia (sa-i zic asa) umbla de colo-colo nestingherita, din trecut spre prezent si invers, dinspre afara inspre inauntru si invers ca un fel de flux viu de energie.

Prima pagina a unui ziar, care nici macar nu e romanesc, este vorba de The Irish Times, e pusa in rama si expusa pe un perete. Asa, la prima vedere, arata interesant, dar ma intreb daca, atunci cind a fost pus acolo, patronul (sau cine o fi avut ideea asta) s-o fi gindit si la relatia pe care