Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solomon către procurori: Ştiu că nu m-aţi închis voi. Le transmit celor care m-au închis că sunt tot pe primul loc în opţiunile craiovenilor

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Pentru prima dată de când a fost arestat, primarul suspendat al Craiovei a lăsat să se înţeleagă că încarcerarea sa este una de natură politică.

"Ştiu că s-a făcut un sondaj în Craiova şi că sunt tot pe primul loc în simpatia craiovenilor. Aşa că le transmit celor care m-au închis că şi mâine, dacă vor fi alegeri la Primărie, le câştig fără probleme", a spus Solomon, care mai apoi s-a adresat procurorului: "Ştiu că nu dumneata m-ai arestat. Te-au pus alţii", relatează Bulevard TV.

Curtea de Apel Galaţi a decis, miercuri, punerea în libertate a primarului suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, decizia fiind definitivă. Pe lângă faptul că nu are voie să ia legătura cu martorii sau inculpaţii din dosar şi nici să exercite funcţia de primar, Solomon nu are voie să părăsească Craiova pe perioada procesului.

Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, a ieşit la plimbare în centrul oraşului, pentru prima oară în şase luni.

"Le mulţumesc craiovenilor, le mulţumesc celor 500-600 de persoane care mi-au scris câtă vreme am stat în arest. Sunt oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Nu am vrut să fiu privilegiat în penitenciar. Am dat în scris că vreau să fiu tratat la fel ca toţi ceilalţi. Am stat ca un sac de cartofi în celulă", a declarat Solomon în faţa simpatizanţilor cu care s-a întâlnit ieri în centrul oraşului.

Cu toate că spune că au fost clipe în care şi-a dorit să moară, să-şi scutească familia de suferinţă, iar pe el de umilinţă, lui Antonie Solomon nu i-a pierit simţul umorului. Ieri, în timp ce primea din partea consilierului local Gheorghe Albăstroiu "Jurnalul Libertăţii", unde craiovenii i-au scris mesajele de susţinere în lunile de detenţie, a glumit în stilul său caracteristic: "Na-na-na că n-am murit, duşmanii au înnebunit! Nu ştiu cum o fi Iadul, dar pe Pământ am văzut cum e. Eu când vedeam în filmele american

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 28 minute
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 2 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 9 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 10 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 12 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 13 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

14°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°