Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cîrja morală

Publicat in Dilema Veche, marți 1 august 2000 ·

La cîteva ore după ce Theodor Stolojan îşi anunţa candidatura prezidenţială (americanii sînt mai lenţi), candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite îşi desemna partenerul. Al Gore a hotărît să-l aibă alături, la Casa Albă, pe Joseph Lieberman, senator democrat de Connecticut. Asta dac-o să cîştige. Iar dac-o să cîştige, faptul i se va datora şi lui Lieberman, căci doar de asta a fost nominalizat. După care, mare lucru nu va avea de făcut: americanii se plîng în permanenţă că funcţia vice-prezidenţială nu este definită suficient în faimoasa lor Constituţie şi că cei binecuvîntaţi cu această povară nu fac altceva decît să aştepte ca preşedintele en-titre să dea ortul pastorului.

Interesant este că Lieberman, un politician relativ obscur, nu a fost nominalizat pentru ceea ce are în comun cu mai-tînărul şi-mai-modernul Al Gore, ci pentru ceea ce i-a despărţit radical într-un moment delicat. Cu cîteva săptămîni în urmă, nimeni nu s-ar fi gîndit la el, nici chiar Gore, noroc cu discursul lui George Bush jr. de la Convenţia Naţională a republicanilor. Cele mai puternice aplauze, cele mai entuziaste aprecieri le-a trezit afirmaţia acestuia că va "reinstaura onoarea şi demnitatea la Casa Albă". O aluzie, surprinzător de reţinută (dar suficient de transparentă ca să înroşească palmele audienţei) la tribulaţiile erotice ale lui William Jefferson Clinton în (prin) Salonul Oval.

În timpul scandalului, Al Gore şi Lieberman s-au aflat de părţi opuse ale baricadei morale. Vicepreşedintele a spus că Bill Clinton este un mare preşedinte, că este mîndru că lucrează împreună şi că îi e prieten, în fine, că astfel de lucruri ar trebui lăsate deoparte. În schimb, Lieberman (autorul unei cărţi despre onoarea de a fi în serviciul publicului!) a luat cuvîntul în Senat şi a declarat (sub ochii senatorului Al Gore) că "preşedintele s-a comportat într-un mod pr

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 21 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°