Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce infracțiuni ar putea fi eliminate din zona de competență a DNA. “Normele actuale au dus la supraîncărcarea procurorilor”

Publicat in Press Alert, joi 20 iunie 2013 ·

Proiectul de ordonanaţă de urgenţă pentru modificarea competenţei DNA, discutat ieri în şedinţa de Guvern, a fost înaintat de Ministerul Justiţiei (MJ) la propunerea lui Daniel Morar, fiind solicitat deoarece normele actuale au dus la supraîncărcarea procurorilor, arată ministerul, potrivit Mediafax. Guvernul a discutat ieri eliminarea din competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cercetării infracţiunilor vamale şi de evaziune fiscală cu daune sub un milion euro echivalent în lei, anchetarea acestor cazuri urmând să treacă în atribuţia parchetelor, potrivit unor surse gurvernamentale, citate de Mediafax.

Măsura a fost discutată în şedinţa de ieri a Executivului, sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Justiţiei, ca urmare a unei solicitări în acest sens a DNA, au mai arătat sursele citate. “La propunerea prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înaintată Ministerului Justiţiei în cursul lunii februarie 2013, după consultarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei a înaintat Guvernului României, spre aprobare, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea art. 13 alin. (12) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie”, se arată într-un comunicat al MJ. În februarie 2013, postul de prim-adjunct al procurorului general era ocupat prin delegare de Daniel Morar, fostul procuror-şef al DNA (2005 – 2012).

MJ mai arată, în comunicatul emis, că propunera legislativă vizând modificarea competenţei DNA a fost transmisă spre informare experţilor Comisiei Europene şi că răspunde “exigenţelor asumate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare de a asigura funcţionarea optimă a DNA, a cărui activitate trebuie să se concentreze pe

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 18 minute
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 46 minute
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție

Ziua Constanta acum 18 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 4 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 3 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 6 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°