După ceasul de tihnă cu Poliana Cristescu (9:10-10:05), până la ora 14:34 când îşi sfârşeşte "sâmbăta scurtă", Elena Ceauşescu a petrecut vremea în convorbiri.
Două dintre ele atrag atenţia. Prima discuţie s-a consumat între Elena Ceauşescu, secretarul CC cu propaganda Constantin Olteanu şi preşedintele Culturii şi Educaţiei Socialiste Suzana Gâdea (orele 10:35-11:05). Presupunem că atunci s-a definitivat programul "centenarului Eminescu", peste câteva zile urmând a fi fastuos comemorat poetul naţional.
Între 12:15 şi 13:10, Elena Ceauşescu a avut ca interlocutor obişnuit pe Ion Ursu, socotit a fi, în acea vreme, "mâna ei dreaptă de savant în chimie". Ursu (academician din 1974, cu specializări în URSS şi SUA) făcea parte din diverse organizaţii şi comisii ştiinţifice internaţionale. Se subînţelege că funcţiile politice, pentru care optase încă din studenţie, îl proptiseră pentru contactele şi recomandările de "reputat" fizician, abilitat pentru reprezentarea oamenilor de ştiinţă români în străinătate. La finele lui '88, în contextul înrăutăţirii relaţiilor dintre Ceauşescu şi Gobaciov, Ursu reuşise performanţa de a media invitarea Tovarăşei de către Academia de Ştiinţe a URSS. I se tradusese în limba rusă cu acest prilej şi volumul "Progrese în chimia şi tehnologia polimerilor". Ce dar mai mare i s-ar fi putut oferi "savantei"?! Fără cultura adecvată comparaţiei cu inteligenţa şi interesele altora, vanitoasa Elena nu pusese la îndoială nici "sincera admiraţie" a intermediarului, nici a "colegilor academicieni" sovietici. Şi le-a împlinit aşteptările, întărind poziţia lui Ursu. Sâmbătă 10 iunie 1989, l-a admis să asiste la discuţia cu ministrul Sănătăţii, Victor Ciobanu (12:40-13:00). Să fi vorbit, în trei, şi despre sănătatea lui Ceauşescu?
În 1991, apropiatul lui Gorbaciov, Alexandr Iakovlev, a de
