Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contabilii produc 250 de milioane de euro pe an

Publicat in Jurnalul, joi 29 noiembrie 2012 ·

Piaţa de contabilitate şi consultanţă din România este estimată să atingă 250 de milioane de euro până la finalul acestui an. “Este împărţită între patru mari jucători internaţionali care oferă servicii de contabilitate, companii mari de contabilitate, cu cifră de afaceri între 1,5 şi 2 milioare de euro, şi micile firme de contabilitate, inclusiv PFA-uri”, a declarat Marcel Vulpoi, manager general la firma V&TM. Acesta a mai precizat că mai mult de 60% din banii din piaţă sunt la firmele mici de contabilitate şi la persoanele mici autorizate (PFA), în timp ce numai 20 de milioane de euro sunt la companiile mari de contabilitate. Restul de bani sunt împărţiţi de cele patru mari firme internaţionale de contabilitate şi audit prezente în România.

 Optimizare fiscală

Bugetul ar putea aduna mai mulţi bani dacă ar fi luate două măsuri de optimizare fiscală, consideră Vulpoi, care este şi profesor la ASE. Mutarea impozitării de la nivelul pesoanei juridice la nivelul persoanei fizice ar aduce mai mulţi bani la buget. “Să ne gândim când am cerut fiecare dintre noi un bon fiscal. Nu am cerut pentru că nu aveam ce să facem cu el. În schimb, dacă am primi deductibilităţi, să zicem că, în locul unei cote unice de 20%, am plăti doar 10% dacă am avea bonuri fiscale cu care să justificăm o sumă de bani, să spunem jumătate din venitul brut, atunci am fi foarte interesaţi să cerem aceste documente”, a declarat Vulpoi. Acesta a mai explicat că prin această metodă s-ar scoate la lumină o parte din economia subterană, şi statul ar încasa astfel mai mulţi bani. Un astfel de sistem se aplică în SUA şi în Marea Britanie.

O a doua măsură benefică pentru buget ar fi aplicarea de măsuri simplificate de TVA pentru tranzacţiile business to business, în sensul ca marfa să circule fără TVA între firme şi numai la consumatorul final să se aplice TVA. “Evaziunea fi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 34 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°