Viata lor, a manelistilor, punct culminant pentru istoria prezenta, a devenit serial de televiziune, consfintind ceea ce stiam deja: ca Romania a devenit, vrem, nu vrem, Romaneaua!

Unii spun ca a existat si inainte de ’89. Altii spun ca ar fi aparut imediat dupa. Cert este ca intr-o zi ne-am trezit ca maneaua cucerise toata tara. In foarte scurt timp, aceasta, ca semnal al inmultirii, a devenit in vocabularul curent manele. Din ce in ce mai multi "ascultatori" iesiti din grotele trecutului, surzi de atata liniste, au gasit in manele genul muzical care li se potrivea cel mai bine. Le deschidea orizontul cultural si aspirational, le gadila sufletul parasit si pustiit si, cel mai mult si cel mai mult, le deschidea mintea. Culmea este ca la inceput, cand manelele abia rasareau de sub mantia neagra a derizoriului ca niste ghiocei de cacao, erau putini cei cuceriti de acordurile complicate, de sunetul melodios, ca de psalmi, si, mai ales, de "versurile" care concurau inscriptiile de prin closetele din gari si autogari. Asta a fost pana cand eroii genului, cei care dusesera lupta dura de gherila cu ghiuluri si lanturi marete, au aparut in public. Paradoxal, tinuta lor de scena si televiziune n-a oripilat, ci, dimpotriva, a incantat o tara intreaga. A vrajit-o chiar, caci de-atunci manelistii au devenit pur si simplu staruri intr-o tara saraca-saraca si, in egala masura, bolnava-bolnava. Si, lucru absolut incredibil, curiozitatile naturii si ale firii, Vijelie, Guta si lungul carnat de manelisti, odata aparuti pe micile ecrane, au saltat audientele mai ceva decat inimile manelistilor din toata tara. Aici, paradoxal, abia intrati, ies din scena tocmai eroii de care aminteam mai devreme si intra televiziunile. "Ies din scena" e un fel de a spune, pentru ca "manelistii nationali" au ramas lipiti de ecranele televizoarelor pana-n ziua de astazi. Asadar, cand