Corul bocitoarelor, pe cont propriu sau ascunse în spatele unor ONG, din jurul unui scandal ce durează din 1999, sună aşa:
- Catedrala Sf. Iosif este pusă în pericol!
- Turnul de 19 etaje afectează grav Catedrala Sf, Iosif!
- Această construcţie schimbă radical ambientul arhitectural în centrul Bucureştilor!
- Un atentat la adresa patrimoniului cultural naţional!
- Un act de agresiune la adresa cultului catolic!
- Distrugerea unui parc!
- Ne apărăm de o gravă nedreptate!
- Să nu se repete drama Bisericii Armeneşti!
Variantă locală a unei mişcări de un civism controversat pe alte meridiane - „Occupy!” (Wall-Street, City etc.) la noi a luat înfăţişarea - „Salvaţi!” (Delta, Bucureştiul, Hala Matache, Catedrala etc.). M-aş feri de un asemenea frontispiciu măcar şi numai deoarece „salvarea” are antecedente triste în România: în 1989 Frontul „Salvării” Naţionale nu a reuşit să salveze decât securişti şi politruci.
Mai nou, scandalul a căpătat accente tragi-comice: unii agită stindardul demolării unei clădiri abia terminate. Trebuie să ai mult tupeu să ceri demolarea unui turn de 75 metri înălţime cu o suprafaţă totală de 23.000 de metri pătraţi desfăşuraţi pe 19 etaje şi 4 subsoluri. Într-o ţară civilizată aşa ceva nu se putea întâmpla: dacă nu se întruneau condiţiile tehnice şi legale, nu s-ar fi construit, dacă s-a construit, demolarea se va face atunci când clădirea îşi va atinge pragul de uzură (fizică sau morală ). Adică peste vreo 50 de ani.
Nu se joacă nimeni cu efortul constructorilor, cu valorile materiale, cu interesele urbei sau ale investitorilor. Aceste lucruri se cântăresc cu grijă, vorba croitorului: măsoară de trei ori şi taie odată. Din păcate, în materie de construcţii, nouă ne lipsesc instanţele supreme care să decidă fără drept de apel în domeniul tehnic (avizele nece