Conducerea Fondului spune că tranzacţionarea pe Bursă este posibilă în acest an dacă ordonanţa care îi modifică statutul apare în curând în Monitor. Sursa: AGERPRES
Acţiunile Fondului Proprietatea ar putea fi tranzacţionate pe Bursă chiar din această toamnă, ne-a declarat Ionuţ Popescu, directorul general al Fondului Proprietatea.
Instituţia a mai făcut un pas către listare, după ce, miercuri, deputaţii, care reprezentau Camera decizională a parlamentului, au aprobat Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă 81/2007, cu amendamentele votate în comisiile parlamentare.
Actul normativ permite ca actul constitutiv al Fondului Proprietatea (FP) să fie modificat doar de Adunarea Generală a Acţionarilor, la fel ca în cazul unei societăţi pe acţiuni obişnuite, şi nu printr-o hotărâre de guvern, cum era până în prezent, explică Ionuţ Popescu.
Drumul către Bursă
Paşii următori pentru ca legea să intre în vigoare sunt promulgarea de către preşedintele Traian Băsescu, după care publicarea în Monitorul Oficial. Şeful FP estimează că publicarea va avea loc în a doua jumătate a lunii iulie. "Imediat ce legea va apărea în Monitorul Oficial, vom convoca Adunarea Generală a Acţionarilor", a precizat Ionuţ Popescu.
Acest lucru s-ar putea întâmpla la finele lunii august sau la începutul lui septembrie. În cadrul adunării acţionarilor, se va discuta modificarea actului constitutiv pentru preluarea administrării Fondului Proprietatea de către Franklin Templeton, stabilirea dividendelor aferente anilor 2008 şi 2009, precum şi listarea Fondului la Bursă. În opinia lui Ionuţ Popescu, în momentul listării, "cel mai bine este ca Franklin Templeton să fi preluat funcţia de administrator".
Mark Mobius, preşedintele executiv al Franklin Templeton, a declarat recent că "prima noastră prioritate, după ce vom fi numiţi m