Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima Casă are probleme din cauza întârzierii cu care se emit autorizaţiile de construcţie

Publicat in Adevarul, duminică 18 iulie 2010 ·

"Lentoarea" cu care primăriile eliberează autorizaţii de construcţie e principala problemă cu care se confruntă cei care doresc să îşi construiască singuri sau în asociere o locuinţă şi vor să beneficieze de garanţie guvernamentală în cadrul programului Prima Casă, a declarat premierul Emil Boc.

Primul-ministru a afirmat, duminică, în videconferinţa cu prefecţii, că, pentru a obţine garanţia de stat, banca trebuie să înainteze Fondului de Garantare un dosar cu autorizaţie de construcţie, dar "birocraţia" administraţiei locale crează piedici în acest proces.

"Pentru ca acest program să devină operaţional este foarte important să se emită în timpul legal autorizaţia de construcţie, astfel încât şi aceia care doresc să se asocieze în vederea construcţiei de locuinţe de la zero să poată beneficia de componenta acestui program. Am înţeles că aici este principala problemă, lentoarea cu care se emit autorizaţiile de construcţie, după care procesarea de către bancă a dosarului şi, în final, aprobarea de către Fondul Naţional de Garantare", a declarat premierul Boc.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a primit, până la 18 mai, 2.400 de cereri de garantare a creditelor pentru achiziţia de locuinţe prin a doua variantă a programului "Prima Casă", în valoare de 88 milioane de euro, din care 2.000 au fost aprobate.

În acest an, programul a fost modificat, astfel că Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM va garanta creditul pentru cumpărarea unei locuinţe prin "Prima Casă" în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.

Creditele prin "Prima Casă" au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 6 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°