Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ/ Cinci sute

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 aprilie 2010 ·

Când am văzut primele machete iar Stelian Ţurlea mi-a prezentat proiectul, am fost entuziasmat şi sceptic. Lumea era incă in vâltoarea evenimentelor de stradă. Ecourile lor nu se stinseseră nici in memoria oamenilor, nici a a presei, astfel incât cuvintele ce reveneau obsesiv erau "dezvăluri", "senzaţional", "scandal". Nu numai că aceste vorbe nu aveau ce să caute in noua publicaţie, dar ele erau excluse ca atitudine, ca unghi de abordare, ca fel de a gândi presa.

Greu, greu de tot, mi-am spus atunci - cum să impui o revistă culturală fără măcar un pic de tapaj?! M-am angajat fără ezitări majore, fără ca vreun moment să imi pun problema cât va dura, asumându-mi cele două principii ale lumii in care trăim - singurul lucru sigur e că nimic nu-i sigur, iar cel mai stabil lucru este provizoratul. Ambele mi se infirmă acum, in chiar acest moment, care a devenit un ritual pentru mine: vinerea dimineaţă scriu pentru Ziarul de Duminică (ZD). Şi asta se petrece intr-un "provizorat" lung de zece ani de zile. Adică, aşa cum se poate citi şi pe pagina de gardă, de cinci sute de săptămâni.

Jucându-mă cu cifrele, asta inseamnă aproape 3 milioane de semne, adică cinci volume de publicistică de şase sute de mii de semne. Din care, până acum, nu am tipărit decât un singur volum, "Viaţa ca literatură", Editura Fundaţiei Pro, 2001. Cândva, voi face ordine in tot acest material şi-l voi aduna in cărţi. Mi l-aş putea organiza pe arte: vizuale, ale spectacolului, literatură, pentru că libertatea alegerii subiectului nu mi-a fost ingrădită nici măcar cu un sfat, darămite cu o constrângere. Mi-aş putea structura volumele pe campanii sau pe portretistică, pe evenimente sau pe tendinţe in fenomenul cultural. Cel mai inţelept lucru ar fi să rămân la principiul simplu al primului volum, care aduna cronologic un an de publicistică in ZD. Pentru că reperele cronologice

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 5 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°