Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Refugiaţii din România nu vor mai restitui ajutorul pe care îl primesc de la stat

Publicat in Adevarul, miercuri 27 martie 2013 ·

Ordonanţa de urgenţă care propune modificarea legii azilului astfel încât ajutorul acordat de statul român refugiaţilor să devină din ajutor rambursabil a fost aprobată de Guvern şi publicată, o indemnizaţie nerambursabilă. Ordonanţa a fost aprobată de Guvern şi publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Legea vine în urma unui audit realizat de Curtea de Conturi care a stabilit că la sfârşitul anului 2011 se înregistrau debite la Ministerul Muncii de peste un milion de lei (1.208.422 de lei), reprezentând sumele acordate ca ajutor rambursabil refugiaţilor din România. Datoriile nu au putut fi recuperate întrucât cei mai mulţi dintre beneficiari părăsesc ţara, după dobândirea statutului de refugiat.

De aceea, Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică, la jumătatea lunii februarie, un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează modificarea legii privind azilul astfel încât ajutorul acordat de statul român timp de maxim nouă luni persoanelor refugiate sau celor care beneficiază de un alt tip de protecţie să nu mai fie înapoiat de beneficiari statului. Legea prevede că nu vor mai primi indemnizaţia persoanele refugiate care nu au solicitat ajutorul în termen de trei luni de la obţinerea formei de protecţie şi nici refugiaţii care timp de trei luni nu şi-au ridicat banii cuveniţi. În acest moment, 72 de persoane care primesc ajutorul pentru refugiaţi.

O altă modificare adusă de Guvern legii azilului este calcularea sumei acordate ca ajutor în funcţie de Indicele Social de Referinţă (ISR), care are valoarea de 500 de lei. Astfel, pentru anul 2013, cuantumul ajutorului a fost stabilit la 1,08 ISR, respectiv 540 de lei.

Modificarea legii îi vizează doar persoanele care au primit deja o formă de protecţie în România, nu şi pe cei care sunt solicitanţi de azil.

Şeful Direcţiei Azil şi Integrare din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°