Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se transferă şi patroni! Petrolul a vrut să îl aducă pe Walter investitor la Ploieşti

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 9 iunie 2011 ·

Presa centrală din Cluj a anunţat că Florian Walter este gata să lase Universitatea pentru a investi la Ploieşti. Investitorul a adus rapid lăumuriri.

Proaspăt promovaţi în Liga I, cei de la Petrolul Ploieşti ar fi avut discuţii cu Florian Walter pentru ca acesta să investească la echipa lupilor galbeni. Patronul celor de la «U» Cluj a recunoscut că a fost contactat în urmă cu patru ani, dar că acum nu se pune problema să renunţe la proiectul pe care l-a iniţiat la Universitatea: "Sînt nişte prostii. De ce să plec eu de aici cînd am început să construim ceva? Cei de la Petrolul au dorit să mă aducă investitor acum vreo patru ani, dar atunci nu mi-am dorit să plec de la Dinamo. Probabil s-a speculat pentru că am o casă în acea zonă. Ceea ce ştiu este că cei de la Ploieşti caută şi acum un investitor", a explicat Florian Walter pentru Ziua de Cluj.

Îl ironizează pe Gigi

Patronul "şepcilor roşii" a lămurit şi situaţia lui Adrian Cristea după ce gluma zilei de ieri a fost că "Prinţul" ar putea ajunge în Ghencea la schimb cu Tătăruşanu şi Nicoliţă: "Nu a existat nici o discuţie în acest sens. Probabil cei de acolo vor să-şi vîndă jucătorii şi de aceea tot îi promovează în ultimele zile", a concluzionat Walter.

Presa centrală din Cluj a anunţat că Florian Walter este gata să lase Universitatea pentru a investi la Ploieşti. Investitorul a adus rapid lăumuriri.

Proaspăt promovaţi în Liga I, cei de la Petrolul Ploieşti ar fi avut discuţii cu Florian Walter pentru ca acesta să investească la echipa lupilor galbeni. Patronul celor de la «U» Cluj a recunoscut că a fost contactat în urmă cu patru ani, dar că acum nu se pune problema să renunţe la proiectul pe care l-a iniţiat la Universitatea: "Sînt nişte prostii. De ce să plec eu de aici cînd am început să construim ceva? Cei de la Petrolul au dorit să mă aducă investitor acu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 57 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 22 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Traficul pe DN1, pe centura stațiunii Sinaia, este oprit. Ploaia torențială a adus aluviunile pe carosabil VIDEO

Adevarul acum 41 minute
Pentru a doua zi consecutiv, vremea a făcut prăpăd în județul Prahova, DN1 fiind inundat.

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°