Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu i-a scris Regelui Mihai I: Majestate, permiteti-mi sa va transmit cele mai calde urari cu prilejul implinirii venerabilei varste de 90 de ani

Publicat in HotNews, luni 24 octombrie 2011 ·

Fostul preşedinte Ion Iliescu i-a transmis luni o scrisoare Regelui Mihai I, căruia îi urează “La Mulţi Ani” cu prilejul zilei sale de naştere, transmite Agerpres. Iliescu enumeră meritele istorice ale acestuia, concretizate mai ales cu prilejul “actului curajos de la 23 august 1944”.

Iata cateva dintre afirmatiile facute de preşedintele de onoare al PSD in scrisoarea trimisa Regelui Mihai I:

* Majestate, permiteţi-mi să vă transmit cele mai calde urări cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani. Numele dumneavoastră este legat, îndeosebi, de un moment decisiv din istoria contemporană a României - actul de la 23 august 1944, prin care a încetat alianţa cu Germania hitleristă, s-a realizat întoarcerea armelor şi alăturarea ţării noastre la coaliţia Naţiunilor Unite. Fără actul curajos de la 23 august 1944, nu doar statutul politic al României la sfârşitul războiului ar fi fost afectat, dar şi modul de desfăşurare a ostilităţilor pe teritoriul ţării noastre şi îndeosebi soarta Ardealului - revenirea sa integrală la teritoriul ţării. Cine nu înţelege acest lucru, săvârşeşte o mare eroare. Iar meritele dumneavoastră, în calitate de şef al statului, la înfăptuirea acestui act, sunt incontestabile

* după Revoluţia din Decembrie 1989, care a înlăturat un regim totalitar - din păcate, cu sacrificii de vieţi, îndeosebi tinere - România a reintrat pe făgaşul unei dezvoltări democratice şi al restaurării statului de drept

* in ciuda unei perioade tensionate, caracteristică anilor '90, care a fost marcată şi de dificultăţile pe care le-aţi cunoscut dumneavoastră pentru revenirea în ţară - consider pozitiv modul în care au evoluat relaţiile noastre, îndeosebi după anul 2000. Relaţiile noastre au cunoscut, în acei ani, o evoluţie pozitivă, benefică pentru destinderea climatului politic din ţară. Vă urez, Majestate, la împlini

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 45 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°