Aflu cu surprindere că Universitatea privată „Sf. Andrei Şaguna” din Constanţa a expus, în holul instituţiei, moaştele patronului său spiritual, spre închinare. Rectorul instituţiei îşi justifică acţiunea şi invocând numele Patriarhului, P.F. Daniel şi al Mitropolitului Ardealului, IPS Laurenţiu Streza.
Conform relatărilor din presa locală, în holul Universităţii „Sf. Andrei Şaguna” din Constanţa se află expuse spre venerare moaştele Sf. Ierarh Andrei Şaguna. Rectorul Aurel Papari spune că a primit de la IPS Laurenţiu Streza, cu binecuvântarea PF Patriarh Daniel, trei seturi de moaşte ale acestui sfânt; două pentru a fi depuse în viitoarele biserici din Constanţa şi Tulcea, ce vor purta hramul sfântului, iar al treilea ca preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia instituţiei la canonizarea Sf. Andrei Şaguna.
Nu mă îndoiesc de bunele intenţii ale rectorului constănţean, dar nici de interesul de a-şi promova instituţia. Doar că este într-o mare eroare de înţelegere a civilizaţiei creştine.
Conform canoanelor, moaştele sfinţilor nu se ţin decât în biserici sau paraclise, deoarece cinstirea sfinţilor are legătură cu Hristos, cel ce împodobeşte omul cu sfinţenie. Noi preţuim sfinţii ca modele vrednice de urmat, pentru a dobândi pe Hristos. Altfel, în sinea lui, fără Hristos, sfântul n-are însemnătate. Nimeni nu e sfânt prin sine însuşi. Prin urmare, sfintele moaşte nu pot fi expuse în holul unei instituţii private.
Rectorul a declarat că a recurs la acest gest din două motive. Unul este ziua de cinstire a Sf. Andrei Şaguna (a fost pe 30 noiembrie, odată cu Sf. Apostol Andrei), care este şi ocrotitorul spiritual al instituţiei. Aici mă bucur că o instituţie educaţională a ales ca patron un sfânt. Este un gest nobil şi demn. Al doilea ar fi acela că bisericile care urmau să poarte hramul Mitropolitului Ardealului nu sunt finalizate. Ceea ce mi se