Australianul Christopher Doyle e unul dintre cei mai influenti (din punct de vedere artistic) directori de imagine din anii 2000, cunoscut mai ales pentru colaborarea cu regizorul hong-kong-ez Wong Kar Wai la filmele In the Mood for Love, Expresul Hong Kong sau 2046. Imaginea sa e in general foarte atmosferica, transmitind culorile si texturile Asiei intr-un mod aproape calofil, insa extrem de senzorial; e activ mai ales in spatiul asiatic, iar interviul care urmeaza a aparut in 2005 pe site-ul de cinema http://www.filmmakermagazine.com. Reporter Filmmaker: In momentul de fata lucrezi la un film nord-american. Exista diferente fundamentale intre procesele de filmare in America de Nord si Asia? Christopher Doyle: Nu. Cred ca adevarata diferenta sta in nivelul de energie. Acum, in Asia, dezvoltarea seamana cu noul val australian (curent de popularitate a cinemaului australian in anii '70 si '80), cu cinema novo din Brazilia, cu nouvelle vague. De ce? Pentru ca s-a ajuns la aceasta confluenta dintre intentie si economie, toate elementele potrivindu-se la un moment dat. Ce e ciudat in vest - sau poate nu-i asa ciudat - e ca oamenii sint pierduti. Sa fim cinstiti (ride). Oamenii sint pierduti, fie ca dai vina pe 11 septembrie, fie pe lipsa de educatie din scoli. De fapt, nu conteaza pe ce dai vina. In Asia, oamenii isi gasesc o voce. A fost cale lunga pina aici. In China, toata lumea se misca (ride), nu e nici o indoiala. Mare parte din lumea occidentala e dominata de un climat anti-artistic, pentru ca functia artistului este sa deschida ochii oamenilor, iar aceasta nu este functia meritocratiei texane pe baza de petrol. De ce ar avea nevoie un mare realizator de filme sa se gudure pe linga Academia Americana de Film cu un nimic pe nume The Aviator (Martin Scorsese, 2004)? Si-acum vrea sa refaca filmul nostru? (Infernal Affairs, Hong Kong, 2002, la care Chris Doyle lucras