•Economiile la caldura facute in ultima saptamana duc la scaderea semnificativa a facturilor emise de RADET •Regia ieseana de termoficare este situata in topul regiilor cu cele mai mari datorii de recuperat din tara
Conducerea RADET afirma ca facturile platite de ieseni la caldura pe luna noiembrie vor fi semnificativ mai reduse fata de valoarea estimata. "Totusi, vremea se poate schimba oricand si o economie facuta acum poate fi anulata de temperaturi scazute ce pot aparea la sfarsitul lunii", a declarat Romeo Mistreanu, directorul Regiei de Termoficare.
In prezent, programul de furnizare a agentului termic este redus. Astfel, caloriferele din apartamentele iesenilor se incalzesc doar intre orele opt seara si zece dimineata. "Deoarece temperatura exterioara este destul de ridicata, noi suntem nevoiti sa mergem cu furnizarea agetului termic la un prag mai redus chiar si pe timpul noptii. Aceasta insemna ca, in ultima saptamana in care am furnizat caldura numai seara, s-a economisit cam 35-40% din agentul termic, fata de situatia in care punctele termice functionau douazeci si patru de ore din douazeci si patru", a explicat Cristian Macovei, purtatorul de cuvant al RADET.
Topul fruntasilor la datorii
Volumul total al creantelor ce trebuie recuperate de catre RADET de la debitorii sai se ridica la 650 miliarde lei. Acest lucru face ca Regia ieseana de Termoficare sa se situeze pe primele locuri in tara din acest punct de vedere. Datoriile pe care populatia le-a acumulat la RADET se explica in principal prin lipsa subventiilor de la bugetul local si a pretului foarte mare al gigacaloriei comparativ cu alte orase. Astfel, pretul de 754 mii lei pe gigacalorie practicat la Iasi anul trecut era dublu fata de cel din Brasov sau din Bucuresti. Conducerea RADET prefigureaza insa o rasturnare a situatiei in iarna 2002-2003. Ac