Fac încercarea de a traduce în limbajul şi mediul comun ceea ce se întâmplă la vârful politicii româneşti.

A fost o căsătorie din interes: ca să poată să intre în apartamentul cel nou, de două camere, nici băiatul Boc şi nici fata Nica (să zicem), nu îndeplineau condiţia: să justifice ocuparea spaţiului prin dimensiunile familiei (hai să facem şi un recurs la legislaţia comunistă în domeniu).

Deşi nu se plăceau, ba chiar îi încerca şi o antipatie puternică, ambii având cu totul alte preferinţe - cei doi becheri au decis - la insistenţele părinţilor (Tata Socru Traian şi Tata Socru Mircea) să-şi unească destinele în numele confortului casnic. Fostul ocupant al apartamentului din Centru, motociclistul Călin, a fost dat afară cu şuturi, lucrurile i-au fost aruncate pe geam şi în locul lui s-au mutat tinerii însurăţei. Care au început să deretice şi să-şi împartă spaţiul: bucătăria o iei tu, debaraua o iau eu, îmi instalez în balcon colivia cu papagali, îţi pui în hol borcanul cu peştişori şi aşa mai departe. În timpul ăsta s-a dat anunţ că se fac alegeri de preşedinte de asociaţie de locatari. Tata Socru Traian e în funcţie şi n-ar da din mână pleaşca asta, mai ales că o parte din locatari îi sunt îndatoraţi - le ia întreţinerea mai mică, nu-i trece la cheltuieli comune etc. La rândul lui, Tata Socru Mircea vrea şi el şefia blocului. Îl zgândăre faptul că la trecutele alegeri de şef de scară, Traian l-a umilit câştigând din primul tur. Între timp şi-a făcut şi el partizani printre locatarii mai scăpătaţi de la mansarde şi de la subsol, care s-au înmulţit mai repede decât „burjuii” de la etaje. Şi cum a început campania, cum au început să se dea în gât unul pe altul, punându-şi în cârcă tot felul de chestii. În cea mai ingrată situaţie se află însă juna familie: ei ce poziţie iau? Cât de puternică e solidaritatea conjugală? De ce taică-tău şi nu taică-meu? -