Timp de aproape un mileniu, pentru crestinii din Europa sarbatoarea Craciunului a coincis cu cea a Anului Nou. Solstitiul de iarna - ingustarea noptii si marirea zilei, lupta continua cu intunericul si vremelnica victorie a luminii - transgresase, fast, catre marea victorie a luminii vesnice, prin Nasterea Pruncului Sfant.
Secolul al XIX-lea aduce modificari si in "protocolul" Craciunului. Timp de aproape un mileniu, pentru crestinii din Europa sarbatoarea Craciunului a coincis cu cea a Anului Nou. Solstitiul de iarna - ingustarea noptii si marirea zilei, lupta continua cu intunericul si vremelnica victorie a luminii - transgresase, fast, catre marea victorie a luminii vesnice, prin Nasterea Pruncului Sfant.
Delimitarea intre sarbatoarea religioasa si cea strict calendaristica - Anul Nou pe 1 ianuarie - avea sa se faca treptat: la Roma in secolul al XIII-lea, in Franta la anul 1564, in Rusia in timpul tarului Petru cel Mare, iar in Tarile Romane catre sfarsitul veacului al XIX-lea. Intamplator sau nu, acest veac al XIX-lea este unul bogat in prefaceri, in plan politic si social, in zona mentalitatilor, ca si a vietii cotidiene a oamenilor din diferite paturi sociale. Ai zice ca, in mai putin de 100 de ani, romanii s-au grabit sa anuleze o serie de "ramaneri in urma" fata de occidentul Europei.
PREFACERI. Masa de Craciun, cu toate ale ei, ramane la fel de fastuoasa ca odinioara, in casa omului de rand, insa obiceiurile incep sa se schimbe la Curtea Domneasca. Ospatul pe care il da Voda, in ziua de Nasterii Domnului - asa cum ni-l descrie Paul de Alep, la curtea lui Matei Basarab, ori cum ni-l semnaleaza in secolul al XVIII-lea "Condica lui Gheorgachi" (1762) - il regasim, mai modest, la Alexandru Ioan Cuza. In timpul domniei lui Carol I, maresalul Curtii, generalul Theodor Vacarescu, alcatuieste "Ceremonialul scris al Curtii Domnesti la 1876", d