Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prejudiciul produs de Nati Meir este de 200.000 de lei

Publicat in Adevarul, marți 20 octombrie 2009 ·

Nati Meir a prejudiciat trei persoane cu 200.000 de lei, fie dându-le acestora bancnote false, fie primind de la ei comisione pentru nişte împrumuturi care nu au mai fost acordate şi pe care oricum, voia să le dea în bani falşi, susţin anchetatorii. Astfel, ” în perioada septembrie–octombrie 2009,  inculpatul le-a remis părţilor vătămate Ilie  Silvian Filoti şi Marius Dumitru (n.r.-impresarul lui Adi Minune) un număr de 496 bancnote, respectiv 100 de bancnote din cupiura de 500 euro. Banii au fost achitaţi cu titlul de împrumut, respectiv pentru plata unor servicii artistice, fiind aşezaţi în pachete, pe mijlocul fiecărui pachet  fiind aplicată transversal câte o banderolă albă de hârtie, asemănătoare celor folosite de unităţile bancare ”.

Fâşiile de hârtie aveau rolul de a acoperi bancnotele false chiar peste inscripţia  „BON POUR UN TOUR. SPECIMEN”, potrivit comunicatului remis, astăzi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Nati Meir se prezenta drept un important om de afaceri, care avea la dispoziţie sume însemnate de bani, cu care poate achita obligaţiile asumate, prezentând adesea, în biroul său electoral, un rucsac conţinând bancnote false, notează procurorii.

În urma verificărilor efectuate de procurori, a mai fost identificată o persoană cu care Nati Meir încheiase un contract de împrumut cu garanţie imobiliară, sens în care aceasta îi achitase, prin virament bancar, un comision de acordare a creditului. În fapt, Meir nu avea intenţia de a executa obiectul contractului, ci numai de a încasa comisionul de acordare în cuantum de aproximativ 50.000 lei.

Poliţiştii au ridicat, ieri, 1525 bancnote din cupiura de 500 euro, reprezentând suma de 762.500 euro, conform unui comunicat remis de IGPR.

 

Prin fraudă, respectiv prin încheierea unor contracte de împrumut prin car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 24 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 25 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 40 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°