Iata ce ne-a declarat despre culisele acestei afaceri un specialist in tehnica militara: ?Producatorii de armament, in special cei din Occident, care obisnuiesc sa respecte embargoul, se afla intr-un razboi surd pentru a acapara piata de desfacere a tarilor din fostul bloc sovietic, aspirante la integrarea in NATO. In Occident sint cel putin sase producatori de tehnica militara extrem de performanta - intre care se afla si firma austriaca ?Steyr Mannlicher? - preferati de armatele tarilor NATO. Daca tu, ca producator de buna calitate, ai apucat sa pui piciorul intr-o anumita tara, ti-ai asigurat o piata de desfacere. Si, ca sa fii sigur ca pui piciorul in acea tara, esti atent la toate detaliile, inclusiv la obiceiurile, slabiciunile factorilor de decizie de acolo, pentru a-l gasi pe cel sau pe cei care iti pot facilita intrarea. Asa se intimpla oriunde. Domnul Ovidiu Tender a fost vazut peste tot ca insotitor al presedintelui tarii. A aparut si ca sponsor al unei reuniuni NATO din Romania. Era evident ca poate reprezenta cu succes orice firma producatoare de armament. Mai adaugam si faptul ca dl Tender, prin firma sa ?Nuclearomontaj?, asigura buna functionare a centralei nucleare de la Cernavoda. Si mai e un amanunt interesant: in Romania, firma ?Steyr Mannlichen? are un singur reprezentant, pe cind in tari mult mai mici are mai multi, tocmai pentru a-si asigura piata. In Cehia are vreo patru, in Bulgaria doi, in Ungaria trei. Doar Polonia mai e in situatia Romaniei. Asta nu exclude o alta ipoteza, adica dl Tender ar putea fi o cunostinta mai veche a producatorului, dar latura asta nu vrem sa o comentam. Problema este pretul platit pe arma, nu comisionul incasat de la SPP de dl Tender, pentru ca, daca a fost inteligent, dl Tender a incasat comisionul doar de la producator. Evident ca producatorul a inclus comisionul dat? in pretul de vinzare platit