Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orfani de Insula Mica

Publicat in Jurnalul, vineri 5 august 2005 · ·

De cand Insula Mica a Brailei a devenit parc natural si este administrata de Regia Nationala a Padurilor, localnicii din Stancuta se simt instrainati de tinutul pe care de 170 de ani l-au crezut ca si-al lor. In timpul asta, italienii "repara" orezaria din Balta Brailei, pe care a jefuit-o Omar Haysam. Acum 170 de ani, oamenii s-au asezat in zona comunei Stancuta, pentru vecinatatea cu Insula Mica a Brailei. Acum trei ani au incropit si un plan de administrare mai rationala a tinutului, pe care il credeau ca si-al lor. Numai ca gestionarea arealului devenit parc natural a revenit Regiei Nationale a Padurilor, noile reglementari dandu-le localnicilor sentimentul deposedarii.

Auzisem ca Insula Mica a Brailei e "domiciliul" multor rase rare de pasari, iar peisajul l-ar concura pe cel al Deltei Dunarii. Cu gandul sa ne strecuram pe bratele Baltii, am ajuns in comuna Stancuta, al carei primar, Nicu Turcu, ne-a devenit ghid incarcat cu destule istorii ale locului. Cu doua barci cu motor aveam sa facem un tur de vreo patru ore. Timp prielnic pentru a descoperi izul locului, dar si frustrarea instrainarii pe care oamenii o traiesc din 2003, de cand "stapana a averii naturale" a devenit Regia Nationala a Padurilor.

INTRUSI. Primarul Turcu e om de-al locului cu vechime si din ’90 a tot asistat la "plamadirea" tinutului. E asistent veterinar de meserie, a practicat ceva ani, ca apoi sa se converteasca la lumea pescareasca, ca sef de Intreprindere Piscicola. De cand a luat carma comunei, din 2000, s-a inscris la Administratie Publica si zice ca-i prieste viata studenteasca.

Inainte sa ne imbarcam, el tine sa trecem pe la incubatoarele pe care si le-a incropit la Primarie. O miniafacere pentru localnici: oamenii aduc aici 30.000 de oua pe serie si in trei saptamani masinariile scot puii, si asta cu discount. Apoi ne invita sa trecem pe la noua biserica si

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 5 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 5 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 6 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 12 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 7 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 4 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 7 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°