În ultimul număr din Idei în dialog, Alexander Baumgarten, profesor de filozofie la Universitatea "Babeş-Bolyai" şi clasicist, unul dintre comentatorii cei mai avizaţi din presa noastră culturală în domeniul său, dar şi poet (cum putem afla din dialogul publicat în Cartea roz a comunismului de doi congeneri), reflectează critic asupra "facultăţii de recenzare". Cum poate fi determinată facultatea de a produce recenzii? Cine are dreptul să scrie recenzii? Cum ar trebui să arate şi ce-ar trebui să conţină recenzia ideală? - se întreabă Alexander Baumgarten, constatînd, în publicaţiile culturale (inclusiv ID) "cîteva forme flagrante de depăşire a statutului de recenzent". Fără morgă, încrîncenare sau pedanterie, autorul rîndurilor mai degrabă melancolice din ID enumeră patru obligaţii care n-ar trebui să lipsească din fişa postului nici unui recenzent: datoria de a scrie despre celălalt, legitimitatea profesională a autorului recenziei, principiul specializării şi principiul moderaţiei. Condiţii de bun-simţ, am zice, pe care oricine comite o recenzie şi le asumă ori ar trebui să o facă. Numai că, la noi, ca la alţii, mai ales în publicaţiile culturale generale la care ne referim, lucrurile stau altfel. Regulile sînt mai degrabă "de grup" decît de experienţă şi de interogaţie personală în privinţa îndreptăţirii actului critic. Pentru Alexander Baumgarten, grupul ideal pentru "conservarea unui etalon al comentariului pieţei noastre culturale" este constituit din comentatorii (mai ales de filozofie, politologie, sociologie) din jurul revistei Idei în dialog. Pentru alţii, grupurile ideale sînt cele din jurul altor reviste.

Cele patru "capete" însă n-ar trebui să ţină în primul rînd de politicile culturale redacţionale (eterogene, cum se vede, şi greu de respectat), ci chiar de actul critic şi de îndreptăţirea lui absolută. Cine are aşadar dreptul să scrie recen