Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai ghinionist BĂTĂUȘ: a ajuns la SPITAL în două seri la rând. Până și medicii au râs de câte STICLE în cap a încasat

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 noiembrie 2013 ·

Un tânăr de 22 de ani din Iași și-a petrecut mare parte din weekend în spital, deși planul inițial din fiecare seară a fost să se distreze în club, alături de prieteni. Medicii s-au amuzat copios să-l vadă venind două nopți la rând pentru copci, după ce a sărit la bătaie la toată lumea care i-a ieșit în cale.

Sticle în cap și pumni în plină față, cu asta s-a „răsfățat” sâmbătă și duminică, un student ieșean și de fiecare dată a avut nevoie de îngrijiri medicale, scrie ziarul Bună Ziua Iași.

Bătaia de duminică seara însă, a fost una de pomină. Băiatul s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral și o contuzie de umăr drept, fiind necesară internarea lui la secția de Neurochirurgie de la spitalul Sf. Spiridon din Iași.

Nici restul petrecăreților în compania cărora s-a aflat nu au sfârșit mai bine. Cei mai mulți au și-au revenit din mahmureală la spital, dar au cerut să plece acasă pe propria răspundere. Unul dintre aceștia a fost un tânăr de 25 de ani, extrem de agresiv, ajuns la urgență dus pe brațe de polițiști.

Mai înainte cu câteva ore, acesta sărise la prietena sa cu un cuțit. Medicii au stabili că trebuie transferat la Spitalul de Psihiatrie Socola. "La Unitatea de Primire Urgente Iasi (UPU) au ajuns mai multi pacienti, policontuzionati prin agresiune. Au fost peste 15 agresiuni, cu victime multiple. Din fericire, niciun pacient nu prezenta risc vital, iar o parte dintre acestia au solicitat sa mearga la domiciliu, pe propria raspundere", a precizat conf. dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD in cadrul Spitalului Sf. Spiridon.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°