Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de pubele si sute de gunoieri pe strazi

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 1 octombrie 2007 ·

Conducerea societatii comerciale Salubris SA a inceput pregatirile necesare pentru a putea asigura curatenia in perioada Sarbatorilor Iasilor. Astfel, numarul persoanelor care vor asigura curatenia se va dubla pe fiecare tura de lucru, iar cu o saptamana inainte de sarbatorile Sfintei Parascheva va incepe amplasarea toaletelor publice mobile si a sacilor menajeri. De asemenea, vor mai fi amplasate peste 2.000 de pubele, 400 de europubele, iar utilajele de colectare a gunoiului vor lucra non-stop in perioada 9-14 octombrie. "Vom avea amplasate in zona de desfasurare a Sarbatorilor peste 2000 de pubele, 400 de europubele, iar utilajele noastre de colectare vor lucra non-stop. Speram sa nu avem probleme si sa nu ne mai confruntam cu problemele de colectare a gunoiului pe care le-am avut anul trecut", a declarat Ion Apostol, directorul SC Salubris SA.

Acesta a sustinut ca anul acesta toaletele vor fi amplasate in locuri mai putin circulate si mult mai accesibile echipelor de colectare. "Noi am inceput deja pregatirile pentru Sarbatorile Iasilor prin dublarea graficelor de lucru a personalului nostru, fiind unul dintre putinele servicii publice care lucreaza si cu ocazia acestor sarbatori. In perioada respectiva, echipele noastre vor colecta gunoiul de 3-4 ori pe zi, inclusiv in timpul noptii. Vom amplasa toaletele publice mobile in locuri mai putin aglomerate si mult mai accesibile, deoarece anul trecut am avut mari dificultati in colectarea gunoiului si a golirii toaletelor mobile", a declarat Apostol. Conducerea firmei a dat asigurari ca manevrarea si incarcarea deseurilor in mijloacele de transport va fi facuta astfel incat sa fie evitat zgomotul, degajarea prafului si orice descarcare sau imprastiere de deseuri in alta parte decat in bena autovehiculului.

Conducerea societatii comerciale Salubris SA a inceput pregatirile

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum o ora
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni: vară în toată regula

Mediafax acum 2 ore
Termperaturile vor depăşi mediile obişnuite pentru luna iunie pe parcursul următoarelor patru săptămâni. Ploile vor fi deficitare, potrivit prognozei pentru perioada 27 mai - 24 iunie.

Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz - FOTO, VIDEO

News.ro acum 42 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Accident între un autobuz plin cu 20 de călători și o dubă de transport marfă: Unul dintre șoferi a murit, 3 persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs marţi dimineaţă, 28 mai, între Râşnov şi Predeal, între un autobuz şi o dubă de transport marfă. ”Accident rutier pe DN 73 A, între localităţile Râşnov şi Predeal, intre

Apelul lui Zelenski către Occident: Forţaţi Rusia să facă pace

Mediafax acum 29 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe liderii occidentali să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a face pace, folosind ,,toate mijloacele" necesare. Liderul de la Kiev a declarat de mai mult timp că nu va negocia direct cu Rus

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum o ora
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

Evaziune, contrabandă, șantaj și camătă sunt cauzele a peste 150 de percheziții efectuate de polițiști, marți dimineața

Ziare.com acum 2 ore
Peste 150 de percheziţii au loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în mai multe judeţe, în cadrul a 34 de acţiuni vizând infracţiuni de evaziune fiscală, de mediu, de contrabandă, de corupţie, de înşelăciune, şantaj şi camătă. ”La data de 28.05.2024, î

Peste 150 de percheziţii pentru combaterea infracţiunilor economice

Mediafax acum 2 ore
Poliţia Română şi Parchetul General coordonează, marţi dimineaţa, o operaţiune de combatere a infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. Au fost peste 150 de percheziţii domiciliare.

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 3 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°