Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe urmele comorii pierdute a ultimului ţar al Rusiei

Publicat in Romania Libera, luni 6 septembrie 2010 ·

Submarinele Mir, pe urmele misterului de 90 de ani

Bair Tsyrenov, cercetător în cadrul Fondului de Protecţie al Lacului Baikal, înainta liniştit cu submarinul său Mir, la 400 de metri adâncime, în pântecul liniştit al lacului. Deodată, ceva auriu a strălucit în faţa luminilor submersibilului. La început, cei trei membri ai echipajului au descoperit grinzi de oţel care arătau ca şinele de tren. Apoi au observat că aceste grinzi aveau o neobişnuită strălucire, de parcă ar fi fost poleite cu aur, povesteşte Tsyrenov pentru publicaţia germană Der Spiegel.

În ultimii doi ani, cele două submersibile de explorare Mir (faimoase pentru că au oferit primele imagini din adâncuri cu Titanicul), care operează de obicei în apele Oceanului Atlantic şi Indian, au lucrat în apele lacului Baikal, cel mai mare rezervor de apă dulce.

Expediţia celor două submersibile trebuia ar fi trebuit să se încheie în august. Însă descoperirea lui Tsyrenov a iniţiat o nouă misiune: acum submarinele caută tezaurul ultimului ţar, care lipseşte de 90 de ani şi care, potrivit legendei, zace pe fundul lacului siberian.

5.000 de lăzi şi 1700 de saci cu aur

Experţii ruşi şi jurnaliştii cred că descoperirile recente fac parte din aurul pe care amiralul Aleksandr Kolchak, conducătorul "gărzilor ale" (organizaţie anti-bolşevică) l-ar fi luat în stăpânire în timpul războiului civil din Rusia. Într-o mare ofensivă din 1919, Kolchack şi armata sa au izgonit trupele bolşevice din Kazan, un oraş la est de Moscova, şi au preluat controlul asupra rezervei de aur ruseşti, care fusese ascunsă la Kazan la cererea ţarului Nicolae al II-lea.

Temându-se că trupele gemane ar putea să pună mâna pe tezaur în timpul Primului Război Mondial, Nicolae al II-lea a dat ordin ca 500 de tone de aur să fie transportate de la Sankt Petersburg la Kazan. Aurul, care valora 650 de milioane de ruble, a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 56 minute
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum o ora
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 26 minute
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 4 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 4 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră din Maramureș

G4Media acum o ora
Salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui cetăţean ucrainean aflat pe munte de trei zile, pentru evacuarea acestuia fiind solicitat un elicopter, a informat Serviciul Salvamont Maramureş, transmite

Protestul „Noapte în Muzeele din România”, în Piața Victoriei. „Îl aşteptăm pe Ciolacu, a zis că se grăbeşte/ Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”

Ziare.com acum 2 ore
Un protest are loc sâmbătă, 18 mai, în Piața Victoriei, de „Noaptea Muzeelor”. Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva "tratamentului discriminatoriu" la care au fost

Şapte condamnaţi la moarte au fost spânzuraţi în Iran. Printre cei executaţi se numără şi două femei

HotNews acum o ora
Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 2 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°