Contabilii români nu se învaţă deloc minte. Ei lasă mereu pe ultimele zile depunerea bilanţurilor contabile, iar acest lucru îi pune pe angajaţii Registrului Comerţului Braşov în situaţii destul de grele.
După ce timp de două săptămâni au avut program prelungit până la orele 20.00 şi reprezentanţii firmelor braşovene nu au catadicsit să apară, vineri dimineaţă aceştia formaseră cozi imense pentru a depune rezultatele financiare pe anul 2009. Angajaţii se aşteaptă la cozi şi mai mari astăzi, când este termenul final de depunere al bilanţurilor.
Potrivit Legii nr. 82/1991, termenul pentru depunerea situaţiilor financiare anuale este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, de 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, pentru societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice care au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial şi de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar de către persoanele care de la constituire nu au desfăşurat activitate, precum şi cele aflate în lichidare, potrivit legii. Contabilii români nu se învaţă deloc minte. Ei lasă mereu pe ultimele zile depunerea bilanţurilor contabile, iar acest lucru îi pune pe angajaţii Registrului Comerţului Braşov în situaţii destul de grele.
După ce timp de două săptămâni au avut program prelungit până la orele 20.00 şi reprezentanţii firmelor braşovene nu au catadicsit să apară, vineri dimineaţă aceştia formaseră cozi imense pentru a depune rezultatele financiare pe anul 2009. Angajaţii se aşteaptă la cozi şi mai mari astăzi, când este term