Mulţi se întreabă dacă e bine să existe solniţa pe masă şi cine are permisiunea de a presăra sare peste mâncarea din farfurie. Este cunoscut că fiecare aliment are un conţinut de sare, după cum şi legumele, fructele, laptele conţin şi glucide, adică zahărul în cantităţi ce nu pot fi neglijate. Începem cu concluziile, pentru hepatici, adică pentru bolnavii de ficat, marii duşmani sunt alcoolul şi sarea.

Pentru cei care suferă de inimă, sarea este un duşman, alături de grăsimile care se depun pe vase. Pentru bolnavii de rinichi, sarea este un subiect care se discută. Era o vreme în care medicii ziceau că sarea trebuie interzisă, dar mai apoi s-a descoperit că există boli de rinichi cu pierdere de sare. Ca atare, la unele boli de rinichi, sarea este contraindicată, iar la alte boli renale sarea e recomandată.

Din toate punctele de vedere, un sfat se impune: orice regim alimentar trebuie stabilit de medici. Dieta este o treabă aplicabilă doar omului respectiv, pentru că regimul alimentar se stabileşte în funcţie de bolile pe care le are pacientul care a intrat pe uşa medicului. Bolnavii de inimă şi de ficat nu au voie prin alimente să depăşească raţia de sare pe zi, să nu sară peste cantitatea de 4-6 grame.

Deci, solniţa nu are ce căuta pe masă. Cum se pune problema cu privire la proteine. Să reamintim că nu proteinele sunt principala sursă de energie. Proteinele sunt cărămizile prin care se repară toate ţesuturile. Cu ceva vreme în urmă se limitau proteinele în cazul hepaticilor. Greşeală. Fiindcă interzicând proteinele, bolnavul de ciroză îşi consumă propriile proteine, distrugându-se muşchii şi ficatul, conducând la un dezastru.

Azi, în bolile de ficat sunt acceptate proteinele, dar unele de calitate din categoria proteinelor animale şi vegetale. Şi în cazul bolilor de inimă se recomandă proteine. Dar la bolnavul de rini