Daca as fi securist ori as fi avut o anumita relatie compromitatoare cu Securitatea, o mare parte dintre dorintele mele mi-ar fi fost indeplinite de ultimele evolutii legate de legea CNSAS. Cit timp nu au existat dosarele la CNSAS, nu s-au pus probleme legate de constitutionalitatea legii de functionare. In momentul in care s-a vazut cit pot fi de periculoase dosarele pentru cariera si imaginea publica, arsenalul pus in angrenaj a fost de categoria cea mai grea - Curtea Constitutionala. Rezultatul este devastator. CNSAS devine, in aceasta faza provizorie, intre o ordonanta si alta, un cenaclu. Se pierde orice conotatie lustrativa si se impiedica utilizarea informatiilor in interesul public. In lipsa exemplificarilor, a cazurilor dovedite, ideea de Securitate ca organ represiv se estompeaza de la sine. Ce si-a dorit un securist si acum i-a reusit? In primul rind, a urmarit din tot sufletul ca Securitatea sa nu mai fie definita „politie politica", sa nu mai fie asociata cu actiunile de represiune. Un punct realizat partial, prin omisiune. Ordonanta Guvernului nu mai defineste Securitatea in nici un fel, in bine sau rau. Ea este prezentata opiniei publice drept o institutie incolora, insipida, in consecinta o structura inofensiva a comunismului. Prin urmare, generatiile mai tinere se pot intreba de unde atita pornire si ura impotriva ei. Nu cumva a fost o institutie patriotica? Conspirarea. Un securist ori un turnator isi doreste sa nu se stie ca are un trecut problematic, sa nu se afle cit rau a produs victimelor sale. Obiectiv indeplinit. Cetatenii, care au acces la propriul dosar de Securitate, nu mai pot cere deconspirarea informatorilor. Fara sa fie legat de vreo obiectie a Curtii Constitutionale, a fost eliminat articolul prin care cetatenii puteau cere deconspirarea turnatorilor pe care ii gaseau in propriile dosare. Sa fie la mijloc aceeasi poveste a „concordiei