Zeci de studenţi aşteptau în rând la intrarea în căminul A din campusul universitar de la Leu să voteze, „pentru a schimba ceva”, după cum a declarat Corina Orlea, din Brăila, studentă la Arhitectură. Sursa: Oana Dan
Sub privirile atente a şase-şapte poliţişti, la secţia de vot improvizată în holul căminului era vânzoleală mare. Niciunul dintre membrii comisiei nu stătea. Mutau foi de la unul la altul, cereau tabele suplimentare, întocmeau declaraţii, împrumutau ştampilele prea puţine. „De când am deschis este aşa nebunie”, a declarat unul dintre membrii comisiei, o tânără foarte energică şi cu un pronunţat spirit organizatoric.
„Asta este secţie specială, pot vota toţi cei care nu au buletin de Bucureşti, de-asta e şi coada aşa de mare”, a mai explicat aceasta, nedorind să îi fie publicat numele.
„Pentru reducerea numărului de parlamentari”
În jurul prânzului cei care veneau să facă alegerea dorită se aşezau cuminţi la coadă şi aşteptau, discutând mai ales politică.
„Scopul meu astăzi este să reducem numărul de parlamentari, de-asta am venit mai mult să votez”, îi explica un tânăr unui bărbat de vreo 50 de ani, cu mustaţă, de alături. Replica lui a fost „cred că mai venim şi peste două săptămâni pentru preşedinte”.
„Eu am venit să votez pentru că, apoi, când vreau să comentez că ceva nu merge bine, să ştiu că mi-am exprimat opinia”, a spus Corina Orlea, subliniind că fiecare are motivaţia lui pentru care votează şi că pentru ea este important să facă o alegere.
O părere similară avea şi o doamnă care se afla la coadă alături de soţul ei. „Nu vă putem spune cu cine o să votăm, dar vă spunem clar că la referendum votăm pentru reducerea numărului de parlamentari”, a comentat Ştefan Cotigă, soţul. „Fiecare are după el o şleahtă de angajaţi şi să mai tăiem din ei. Aşa cum bugetarii s