Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Profit brut de 10 milioane de lei la Hidroelectrica în 2011, faţă de 390 de milioane de lei în 2010, din cauza secetei

Publicat in Adevarul, duminică 8 ianuarie 2012 ·

Hidroelectrica, cel mai mare şi cel mai ieftin producător de energie din România, a obţinut în 2011 un profit brut de 10 milioane de lei, deşi, din cauza secetei, exista riscul ca societatea să finalizeze anul pe pierderi, a declarat Dragoş Zachia-Zlatea, noul director general al companiei, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul".

Anul trecut, Hidroelectrica a produs 14,4 TWh, în scădere cu 27%, de la 19,8 TWh, cât a generat în 2010.

În 2010, profitul brut al companiei a fost de 390 de milioane de lei, astfel că valoarea indicatorului a scăzut de 39 de ori de la un an la altul.

„Motivaţia este creşterea semificativă a costurilor, în special cele datorate achiziţiilor de energie electrică pentru a compensa deficitul hidrologic, cât şi creşterii semnificative a preţului la apa brută uzinată. Evident, în corelare cu fenomenul de secetă, care a redus cu mult producţia proprie.

Pentru că fenomenul de secetă este virulent, exista riscul ca Hidroelectrica să iasă chiar pe pierderi la finele anului. A trebuit să luăm măsuri serioase pentru a reduce acest risc.

Am redus semnificativ costurile pe toate capitolele unde am putut, pentru că numai declanşarea forţei majore (în septembrie - n.r.) nu era suficientă. Aceasta a diminuat mult şi veniturile, pentru că am livrat cantităţi semnificativ mai mici şi a trebuit, în aceeaşi măsură, să reducem semnificativ şi costurile, fără să afectăm în schimb derularea normală a activităţii.

Pentru luna ianuarie, estimarea noastră privind producţia este undeva la 50% din valorile pentru un an mediu hidrologic aferente lunii ianuarie", a precizat Zachia.

Ce preţ vrea să obţină Hidroelectrica de la „băieţii deştepţi"?

Pentru acest an, compania estimează o producţie de 15 TWh de electricitate şi un profit brut de 80-85 de milioane de lei.

Dragoş Zachia-Zlatea a preluat conducerea Hidroel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 36 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 23 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°