La Cairo a avut loc o preluare, previzibilă, a puterii, de la un şef de stat rupt de realităţile societăţii egiptene seculare, printr-o lovitură de stat militară, ingenios derulată, care se bucură şi de un amplu sprijin popular. Dincolo de filmul evenimentelor, care pot fi primele concluzii?
Incontestabil, ceea ce părea scepticilor de necrezut, totuşi s-a petrecut în statul arab cu cea mai numeroasă forţă militară.
Puşi în faţa faptelor împlinite, respectiv a deciziilor prezidenţiale favorabile unor forţe politice dornice de a urma modelul de evoluţie internă a Iranului, militarii egipteni au pus punct unei serii de abuzuri prezidenţiale.
Mohamed Morsi a revenit la condiţia unui simplu cetăţean.
O condiţie, ignorată, în virtutea unei beţii a puterii, pe care nici fostul preşedinte, nici susţinătorii săi, cu convingeri religioase autoritare, nu au mai luat-o în calcul.
Suspendarea unei constituţii abuzive este un element de reflecţie şi pe alte meleaguri.
Organizarea de alegeri parlamentare anticipate, acolo unde o majoritate arogantă ignoră, programatic, deloc democratic, convingerile unei opoziţii condamnate la poziţia pasageră, de voce minoritară – iată o supapă pentru a elibera energiile negative ale unei populaţii îngenungheată de criza economică.
În societatea egipteană se ajunsese la o ruptură, între liderii conservatori, ce doreau să îşi întărească puterea, acum pierdută, pe baza islamizării constituţiei, şi marea majoritate a celor obişnuiţi să trăiască într-o lume seculară.
Intervenţia armatei este comparabilă cu aceea a unui bisturiu chirurgical.
Dar chirurgul, ca atare, a fost nemulţumirea populară, a zeci de milioane de egipteni.
În mod paradoxal, pe ultima sută de metri, susţinătorii lui Mohamed Morsi se bazau pe dorinţa Casei Albe de a prevala dialogul.
Islamiştii ignorau însă c