Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia salută intenţia Siriei de a renunţa la arsenalul chimic pe care îl deţine

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Rusia a salutat hotărârea autorităţilor de la Damasc de a adera la Convenţia internaţională pentru interzicerea armelor chimice de la ONU. Negocierile ruso-americane continuă pentru a găsi o soluţie paşnică la conflictul sirian.

Vladimir Putin a salutat candidatura depusă de Siria pentru aderarea la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice. Liderul de la Kremlin şi-a exprimat speranţa că prin această hotărâre se va fi făcut un pas important înspre rezolvarea crizei siriene.

Oficialii ONU au anunţat că organizaţia a primit joi din partea autorităţilor de la Damasc o cerere de aderare la Convenţia împotriva armelor chimice. Ei au precizat că ar putea trece 30 de zile până la formularea unui răspuns oficial.

Preşedintele sirian Bashar al Assad declarase anterior pentru agenţia rusă de stat RIA Novosti că va trimite documentele de aderare la Convenţie numai în anumite condiţii. El a cerut Statelor Unite să renunţe la ameninţări şi să înceteze aprovizionarea cu arme a rebelilor antiguvernamentali.

Conform Wall Stree Journal, armata siriană se află în plin proces de ascundere a arsenalului chimic. Operaţiunea este organizată de o unitate specializată, Unitatea 450, şi a început în urmă cu un an, raportează Mediafax.

Rusia şi statele Unite îşi continuă negocierile. Serghei Lavrov şi John Kerry s-au întâlnit astăzi la Geneva cu Lakhdar Brahimi, trimisul Ligii Arabe pentru Siria. Kerry a precizat că reprezentanţii americani şi ruşi vor stabili la sfârşit lunii o dată pentru o conferinţă de pace care să pună capăt războiului civil sirian.

Siria este sfâşiată lupte violente între armata siriană şi un lung şir de grupuri rebele. Guvernul a fost acuzat în ultimele săptămâni de folosirea armelor chimice.

Rusia a salutat hotărârea autorităţilor de la Damasc de a adera la Convenţia internaţională pentru interzicerea armelor chimice de la

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 50 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 41 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 39 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum 2 ore
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 20 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 5 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°