Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apostu Traian şi Emil

Publicat in Adevarul, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Ar fi absurd de simplu ca reţeta corupţiei de la primăria din Cluj să se restrângă la trei-patru persoane şi la o mită de câteva zeci de mii de euro, excursii, bilete de avion, cazări la hotel, închirieri de tarabe etc.

Procurorii şi serviciile secrete din spatele lor vor fi avut alte motive ce au constrâns la măsuri atât de drastice într-un dosar care, aşa cum arată la prima vedere, intra lesne în rutina muşamalizărilor politice. Avem o ecuaţie unde necunoscutele sunt indiscutabil dominante în raport cu prezumţiile de verităţi din probatoriul procurorilor DNA. Un simplu calcul logic arată că preşedintele Băsescu ar fi scăpat de sub control anumite mişcări, mult mai sofisticate, ale corupţiei de la Cluj, astfel că n-a fost în măsură să intervină pentru a evita surparea redutabilului bastion pdl-ist. Dl Băsescu îşi va fi cântărit bine vorbele atunci când a afirmat recent că „informaţii că ceva ar fi în neregulă (la primăria din Cluj - n.n.) sunt de vreo şase luni", precum şi că, „în mod categoric, da", premierul Boc era în temă cu respectiva situaţie.

Coroborând modul uşor codificat în care dl Băsescu a făcut această declaraţie cu bâlbâiala reacţiei dlui Boc, ar rezulta că şeful statului şi-a blindat spusele cu un ridicat potenţial autoincriminant (tăinuire/ complicitate la tăinuire?) ştiind că, de fapt, se referă la ramificaţii mult mai grave ale unor aparent banale acte de corupţie. Într-o atare situaţie, anchetatorii ar fi putut solicita timp şi o plajă mai largă pentru investigaţii cu posibile extensii internaţionale şi, într-un asemenea caz, cu o probabilă implicare a unor structuri externe specializate în infracţiuni transfrontaliere. Adică, spre exemplu, în genul unor operaţiuni de spălare de bani, eventual în legătură cu organizaţii teroriste a căror activitate în România e menţionată de altfel în diverse rapoarte oficiale. Prelungirea de către ÎCC

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 34 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 56 minute
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°