Obişnuit de mic cu lipsuri, griji şi privaţiuni materiale şi afective, inteligent şi măcinat de o sensibilitate rară, George Mihail Zamfirescu a privit mahalaua în ochi din primii ani ai vieţii.
George Mihail Zamfirescu s-a născut în 1898, în mahalaua bucureşteană Basarab. Tatăl său era tâmplar şi asigura cu trudă traiul modest al familiei, iar mama a murit foarte tânără, la 21 de ani. Copilul George, plăpând şi sfios, a rămas orfan înainte de a împlini 2 ani şi a fost crescut de bunica sa până la a doua căsătorie a tatălui. A reuşit totuşi, cu sacrificii din partea tatălui, să facă două clase primare la Şcoala Evanghelică, următoarele la Şcoala Sfinţii Voievozi de pe Calea Griviţei şi câteva clase la Liceul Cantemir.
În adolescenţă, a fost ucenic vânzător la o librărie de pe Strada Izvor, la un anticar, apoi la o drogherie. Purta în fiinţa lui mărăcinii maidanului, cu frumuse-ţea lor sălbatică, dar şi dorinţa de evadare dintr-o locuinţă sărăcăcioasă, întunecată. Chingile unei existenţe apăsătoare, atmosfera sordidă a periferiei, traiul greu au declanşat în copilul de atunci o puternică dorinţă de eliberare. Îl mistuia setea de puritate, de armonie şi fericire, iar această tânjire i-a golit fiinţa de strigăt, dăruindu-ne un scriitor.
VOINŢĂ ŞI DESTIN
A debutat cu poezie în revista Literatorul. Între versurile sale, publicate în 1919, este poemul intitulat "De sub cămin de proletar", fotografie de cuvinte a suferinţei şi sărăciei cu care era familiarizat: "Te văd purtând, o!, Tată, din greu, povara vieţii/ Sub arşiţă de soare, în ploaie şi prin vânt/ Porneşti fără tovarăş, în zorii dimineţii/ Cu resemnarea-n suflet şi-o lacrimă-n cuvânt.../ (...) În mijlocul odăii eu te privesc cu milă/ Neîndrăznind a-ţi cere nici bani pentru caiet/ Şi-apoi te văd din colţu-mi, abia că-mbuci în silă/ Şi ca să-mi
