Pentru chinezii ce îşi desfăşoară activitatea cu preponderenţă la capătul tramvaiului 21, România le aduce probabil o eliberare de un regim ostil şi împlinirea unui oarecare vis occidental. Oamenii de acolo par a fi însă marginalizaţi şi se simt încolţiţi atunci cînd li te adresezi şi îi întrebi de ţara de baştină. Orice bucureştean a auzit de "Europa". Chiar şi posesorii de BMW opresc la "Dragonul Roşu", pentru a-şi umple portbagajul de perne, care mai de care mai colorate, cu franjuri şi cu tot felul de broderii cusute cu o migală tipic chinezească.
Înainte să fi plecat de acasă, dimineaţă la ora 9, prietenii m-au avertizat să nu îmi iau geanta cu mine. "Dacă ai portofel, pune-l într-un buzunar interior. La fel şi actele. Nu lua nimic la tine care să-ţi prisosească." Părea extremistă recomandarea, dar totuşi i-am ascultat. Mai mult zdruncinată decît purtată pe şinele RATB-ului, opresc şi cobor în "Dragon". Oamenii, foarte grăbiţi de altfel, păreau a se învîrti haotic. Ţigani, arabi şi chinezi - toţi urmăreau acelaşi scop: să vîndă!
În zadar am încercat să opresc pe cineva, un bărbat chinez (deşi putea fi şi japonez, coreean sau thailandez) de circa 45 de ani, îmbătrînit şi gîrbovit, cu mîinile groase şi încălţat într-o pereche de adidaşi albi pe care scria Nicke; s-a speriat cînd m-am prezentat ca jurnalist. Deşi la "Bună ziua" mi-a răspuns tot în română, a continuat asilabic, într-o limbă chinezifiată. "Aici, să... mănuşi. Pentru degete. Lei 4" (şi mi-a arătat cum se folosesc mănuşile). A ridicat patru degete ca să îmi indice preţul. În acel moment, din spatele unui paravan s-a ivit un băiat de vreo 18 ani, scund şi cu părul tuns asimetric, cu ochii oblici şi buzele groase. Bretonul extrem de negru şi lucios, aranjat cu ceară îi acoperea jumătatea stîngă a feţei. În spate avea o coamă verde sidefată pe care şi-o prinsese cu un elastic. Purta un tr
