Cancelarul german a pus sub semnul întrebării cotele până la care este dispusă Germania să ajungă pentru a salva Grecia de la colaps, într-un interviu acordat cu numai câteva ore înainte să ţină discursul care marchează începutul Forumului Economic Mondial.
Pentru prima dată de la izbucnirea crizei datoriilor de stat, Angela Merkel a aruncat o umbră de îndoială asupra şanselor Europei de a salva statul elen de la intrarea în incapacitate de plată, adăugând că primul pachet de asistenţă financiară în valoare de zeci de miliarde de euro, combinat cu măsurile dure de austeritate, nu a fost de ajuns, după doi ani de criză care au adus moneda unică în pragul destrămării.
Într-un interviu acordat cotidianului britanic „The Guardian“ şi altor cinci publicaţii europene cu doar câteva ore înainte să deschidă Forumul Economic Mondial, cancelarul german a cerut înfiinţarea unei eventuale uniuni politice europene, cu puteri sporite, ceea va presupune renunţarea de către state la o parte din suveranitate, notează jurnaliştii britanici.
„Nu am depăşit încă această criză. Există, bineînţeles, Grecia, un caz special unde, în ciuda tuturor eforturilor care au fost făcute, nici comunitatea internaţională şi nici măcar chiar grecii nu au reuşit să stabilizeze încă situaţia“, a declarat Merkel.
„Politicienii buni au întotdeauna dubii, ca parte a scrutinizării constante“, a spus aceasta atunci când a fost întrebată despre felul în care au acţionat politicienii europeni pentru a combate criza şi pentru a rezolva situaţia din Grecia.
Atena nu a reuşit să ajungă la o înţelegere cu creditorii săi privaţi pentru restructurarea datoriei, care ar fi urmat să-i şteargă datorii în valoare de 100 de miliarde de euro. Înţelegerea este cerută de UE şi FMI drept condiţie pentru eliberarea următoarei tranşe din îmrpumutul în valoare de 110 miliarde de euro acordat Gr