Peste 50% dintre respondenţii unui sondaj spun că au fost puternic afectaţi, iar aproape 40% resimt efectele într-o măsură mai mică. Unu din doi români a fost deja puternic afectat de criză, arată un studiu realizat de brokerul de credite Kiwi Finance. Sursa: ReutersSursa: Răzvan Vălcăneanțu
1 /.
La aceştia se adaugă încă 38% dintre concetăţeni, care spun că resimt puţin şi foarte puţin efectele negative ale turbulenţelor economice. Astfel, doar 9% dintre români nu au fost afectaţi deloc de criză. La chestionar au răspuns peste 1.000 de clienţi ai companiei, angajaţi cu salarii de cel puţin 400 de euro, din mediul urban şi care au între 21 şi 55 de ani.
Întrebaţi cum se manifestă criza în familiile lor, cei mai mulţi dintre respondenţi (56%) au declarat că le-a crescut costul traiului de zi cu zi. Aproape jumătate dintre ei acuză scăderea venitului, iar 5% vorbesc chiar de şomaj sau faliment. Cu rate mai mari la credite sau confruntat 43% dintre români, iar o cincime dintre cei interogaţi spun că plătesc mai mult pentru întreţinere şi utilităţi.
Totodată, nouă din zece români sunt mult mai atenţi la modul cum îşi cheltuiesc leafa, doar 9% dintre ei nefăcându-şi nicio grijă.
Ce cumpărăm pe timp de criză
Aproape jumătate dintre persoanele care au răspuns întrebărilor Kiwi Finance (47%) spun că achiziţiile importante ies din discuţie anul acesta. În schimb, restul plănuiesc să-şi cumpere o locuinţă (37%), o maşină (19%), electronice şi electrocasnice (3%) sau chiar terenuri (1%).
„În ceea ce priveşte alegerea unei locuinţe, s-au schimbat criteriile. Dacă în anii 2007-2008 multe apartamente erau vândute în stadiul de proiect, acum cumpărătorii se uită în primul rând la preţ şi la calitatea finisajelor”, a declarat Anca Bidian, director general al Kiwi Finance, ieri, la o conferinţă