Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un grup de creştini cer convocarea unei comisii patriarhale ce ar evalua felul în care Mitropolitul Vladimir păstoreşte Biserica din Moldova

Publicat in Adevarul, luni 18 iunie 2012 ·

Tinerii creştin-ortodocşi îşi manifestă astfel nemulţumirea referitor la non-reacţia Mitropoliei Moldovei în cazul adoptării Legii cu privire la asigurarea egalităţii.

„Mitropolitul Vladimir demonstrează o atitudine mişelească şi trădătoare faţă de propria turma cuvântătoare", au declarat aceştia, în cadrul unei conferinţe de presă. Cei cinci studenţi, membri ai grupului de iniţiativă, spun că apelul lor din 25 mai a fost ignorat de către reprezentanţii Mitropoliei, iar nenumăratele încercări de a stabili un dialog nu au avut succes. Aceştia au prezentat cazul lui Alexei Popov, originar din Drochia, care protestează de cinci zile în faţa sediului Mitropoliei. „Când am venit, am primit răspuns că toţi sunt în concediu" a declarat bărbatul.

"Mitropolia s-a înţeles cu guvernarea"

„Aceasta tăcere demonstreaza fie trădare şi indiferenţă, fie o inţelegere a Mitropoliei cu guvernarea", spune Dorin Jamba. Tinerii cer convocarea de urgenţă a sinodului metropolitan pentru anatemizarea celor care „au legiferat sodomia" în Republica Moldova, ceea ce presupune pedepsirea lor de către Biserică, lipsirea de cele 7 sfinte taine şi interzicerea accesului în toate lacaşurile sfinte. Printre cei care urmează a fi daţi anatemei se număra preşedintele ţării Nicolae Timofti, premierul Vlad Filat, ministrul Justiţiei Oleg Efrim, preşedintele Curţii Constituţionale Alexandru Tanase, toţi membrii Guvernului care au înaintat legea în Parlament şi cei 53 de deputaţi care au votat-o.

În caz contrar, grupul de intiaţivă va solicita convocarea unei comisii patriarhale la Moscova, care ar evalua capacitatea sau incapacitatea Mitropolitului Vladimir de a pastori Biserica Ortodoxa din Moldova. Deomdata Mitropolia nu a comentat declaraţiile tinerilor ortodocşi.

Se clatină fotoliul Mitropolitului Moldovei

Preoţii protestează împotriva legii pe care preşedintel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 35 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 56 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 5 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 3 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°