Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pulitzer cu ADN românesc

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 aprilie 2008 ·

Steve Făinaru, jurnalist de origine română la „The Washington Post“, a câştigat Premiul Pulitzer pentru un reportaj internaţional despre războiul din Irak. EVZ vă oferă un interviu în exclusivitate cu primul român laureat al prestigioasei distincţii. Sursa: Reuters

Steve Făinaru, jurnalist de origine română la „The Washington Post“, a câştigat Premiul Pulitzer pentru un reportaj internaţional despre războiul din Irak. Jurnalistul a mai abordat subiectul războiului şi în 2004, iar în 2006 i-au fost recunoscute meritele printr-o nominalizare la Premiile Pulitzer.

Steve Făinaru s-a născut în Mountain View, California, şi a urmat cursurile prestigioasei Universităţi de Jurnalism din Missouri. Originile române ale jurnalistului provin de la bunicul din partea tatălui, Harry Făinaru, care a fost diplomat detaşat în Statele Unite în anii ’50 şi care a colaborat cu un cotidian românesc din Detroit. După ce a absolvit facultatea, în 1984, Steve Făinaru s-a dedicat jurnalismului sportiv, colaborând cu publicaţii mai puţin cunoscute din America. A lucrat o perioadă ca redactor sportiv la ziarul „Courant“, apoi s-a mutat în redacţia „Boston Globe“, unde a stat 11 ani. În 2006 s-a alăturat redacţiei ziarului „The Washington Post“, ca reporter sportiv, iar după 2001 a început să abordeze şi altfel de subiecte, printre care războiul din Irak.

Bunicul meu era dinRomânia,eu nu vorbesc limba

EVZ: De ce credeţi că aţi meritatPremiul Pulitzer?

Steve Făinaru: Nu ştiu, cred că noi, „The Washington Post“, am încercat să scriem poveşti diferite şi care se refereau la un aspect al războiului despre care nu prea se scrisese, şi cred că am reuşit să surprindem cealaltă faţă a războiului şi să dăm detalii despre situaţia din Irak şi despre cultura de acolo pe care alţii nu le-au dat.

Care credeţi că au fost cele maivaloroase

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 53 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 10 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°